Ministrul de Interne, Lucian Bode, a reiterat că a fost legal contractul privind achiziţionarea de autospeciale marca BMW pentru Poliţia Română şi a precizat că cinci producători s-ar fi încadrat în cerinţe pentru a furniza maşinile, însă la prima licitaţie nu s-a prezentat nimeni, iar la a doua s-a prezentat un singur contractant.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE: ”Ce vedem acum sunt zvârcolirile regimului Iohannis. Lacheii se agită să acopere combinaţiile şefului. E începutul sfârşitului”, a scris, joi seară, pe Facebook, Cătălin Drulă, ca reacţie la afirmaţiile lui Lucian Bode.  
 
ŞTIRE INIŢIALĂ: Lucian Bode a explicat, joi seară, la Digi 24 că întreg proces de achiziţie a autospecialelor de Poliţie a fost unul corect.
 
”Mi s-a păcut normal să trimit Corpul de Control să verifice cum s-a realizat achiziţia de maşini.  Concluziile le-am prezentat, legate de necesitatea achiziţiei care este una reală şi evidentă, legată de faptul că toată documentaţia tehnică a fost întocmită şi agreată de Ministerul Transporturilor, Ministerul Afacerilor Interne, respectiv a avut girul unui evaluator extern al Băncii Europene de Investiţii. Întregul proces de achiziie publică s-a derulat de IGPR, autoritatea contracantă cu respectarea principiilor de obiectivitate, transparenţă şi legalitate. Având toate avizele instituţiilor abilitate. În consecinţă, vorbim de o licitaţie corectă”, a declarat Bode.
 
Ministrul de Interne l-a criticat pe fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, că a semnat un document fără să ştie că şi anexa este parte integrantă din acesta, fiind vorba despre contractul de achiziţie a autospecialelor de Poliţie, marca BMW.
 
”În 2017-2018 s-au făcut procedurile pentru a găsi finanţare pentru acest proiect foarte important pentru Poliţia Română. În 2020 se aprobă indicatorii tehnico-economici în Guvern, pe seama specificaţiilor tehnice realizate de Poliţia Română. În mai 2021, Ministerul Transporturilor, condus de domnul Cătălin Drulă aprobă cererea de finanţare pentru acest proiect, proiectul este unul amplu care cuprinde pe lângă cele 300 de autospeciale pentru Poliţie, 4000 de tablete pentru poliţişti, aparate radar, conţine etilometre, drougtest. În mai 2021, Ministerul Transporturilor aprobă cerera de finanţare realizată de Poliţia Română. În iulie 2021, Ministerul Transporturilor şi Poliţia Română semnează contractul de finanţare care la articolul 23, pentru că am văzut că se spune în spaţiul publică că a semnat contractul şi aici e o ipocrizie, astăzi şi-a adus aminte că a semnat contractul de finanţare se precizează că următoarele documente sunt anexe la prezentul contract şi  constituie parte integrantă a contractului de finanţare, având aceeaşi formă juridică. Nu poţi să spui ca ministru al Transporturilor că ai semnat contractul de finanţare, dar  nu ţi-ai pus semnătura pe anexe pentru că anexa la care facem referire este parte a programului de finanţare”, a declarat Bode.
 
Lucian Bode a adăugat că e grav că fostul ministru al Transporturilor nu ştie că a semnat.
 
”Eu acuz ipocrizia, spunând că tu nu ai ştiut despre  aceste demersuri. Este şi mai grav să fii ministru al Transporturilor, să îţi pui semnătura pe un contract de finanţare şi să nu ştii că anexa este parte integrantă din contract, este foarte grav. Ce m-a deranjat cel mai mult e că a făcut acele afirmaţii, că a ieşit poliţia lui Bode să mintă pentru el şi pentru Iohannis. Nu  noi, Poliţia Română a întocmit catetul de sarcini pornind de la specificaţiile proiectului tehnic care este parte integrantă a acestui contract”, a precizat Bode.
 
Ministrul a explicat, de asemenea, că nu a existat un singur producător care putea furniza autospecialele de Poliţie, ci că cinci producători s-ar fi încadrat în cerinţele din contract.
 
”83 la sută din parcul auto este autohton, am luat şi alte mărci, nu doar din Germania. recent am achiziţionat autoturisme Ford pentru Poliţia de Frontieră (...) Existau 5 producători care puteau furniza aceste autospeciale: BMW, Jaguar, Alfa Romeo, Mercedes şi Volvo. Toţi 5 se încadrau în specificaţiile legate de capacitatea cilindrică, lungime şi aşa mai departe. La prima licitaţie nu s-a prezentat nimeni, acum, la ultima licitaţie s-a prezentat un singur contractant”, a mai declarat Lucian Bode.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.