Un număr de 77.344 români au votat, până la ora 24.00, la secţiile deschise în străinătate, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC). Cele mai multe voturi, aproape 15.000, s-au înregistrat în Marea Britanie, unde prima zi de vot s-a încheiat. De altfel, potrivit MInisterului Afacerilor Externe, prima zi a votului s-a încheiat în 777 de secţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Prieteni, avem o veste bună la finalul primei zile de vot în străinătate! Românii din Regatul Unit sunt pe primul loc la numărul de voturi, cu aproape 15.000 din cele peste 77 de mii exprimate în întreaga lume. Nu uitaţi! Măine, sâmbătă, 9 noiembrie, este o nouă zi de vot”, a transmis, vineri seară, pe pagina de Facebook, Ambasada  României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

În Mare Britanie sunt 72 de secţii de votare din cele 835 deschise în străinătate. În prima zi de vot şi-au exprimat opţiunea electorală 14.862 de persoane.

Până la ora 24.00, au votat 13.146 de alegători în Italia, în cele 146 de secţii de votare, 11.131 de persoane în Germania, 9.966 în Spania şi 5.326 în Republica Moldova.

În Belgia au votat 3.695 de persoane, în Franţa 3.668, în Austria 2.465 de persoane, iar în Statele Unite 810 persoane.

”Prima zi a votului în străinătate pentru alegerile prezidenţiale 2019 s-a încheiat
în 777 de secţii de votare din Europa, Asia, Africa şi Australia. Prima zi de votare continuă în secţiile din: Argentina, Brazilia, Canada, Columbia, Chile, Cuba, Mexic, Peru, SUA, Uruguay, Venezuela, iar în Noua Zeelandă şi Australia
a început deja a doua zi de votare”, a transmis MAE. 

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români aflaţi în străinătate pe durata alegerilor prezidenţiale de a se prezenta la vot pe parcursul ambelor zile (sâmbătă şi duminică). 

Cetăţenii români care votează în străinătate pot accesa harta interactivă a
secţiilor de votare pe site-ul oficial al MAE: http://www.mae.ro/maps/4083.

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, peste 715.000 de români cu drept de vot locuiesc în străinătate, fiind organizate 835 de secţii de votare, aproape dublu faţă de alegerile europarlamentare.

Cele mai multe secţii de votare sunt în Spania (143, faţă de 50 organizate la alegerile europarlamentare), Italia (142, faţă de 76), Germania (80, faţă de 25), Marea Britanie (72, faţă de 29), Franţa (50, faţă de 17), SUA (38, faţă de 31), Republica Moldova (37, faţă de 36), Olanda (25, faţă de 4), Belgia (23, faţă de 8), Irlanda (16, faţă de 5), Danemarca (12, faţă de 7), Austria (17, faţă de 9), Grecia (11, faţă de 4 organizate), Portugalia (9, faţă de 5), Elveţia (8, faţă de 4).

Pentru cele 835 de secţii s-au trimis, pentru primul tur 4.483.907 de buletine de vot, 7.739 de ştampile cu menţiunea ”VOTAT” şi 3.997.044 de timbre autocolante cu menţiunea ”VOTAT”.

Votul în străinătate a început în noaptea de joi spre vineri, în Noua Zeelandă şi Australia, şi se va încheia, luni, la ora 7.00, odată cu închiderea secţiilor de votare de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii.

Programul de vot în zilele de sâmbătă şi duminică este 7-21 (orele locale), după ce vineri s-a votat nre orele 12 – 21, de asemenea orele locale.

În primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, au votat în total 161.261 alegători din străinătate.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.