UDMR şi-a stabilit priorităţile pentru noua sesiune parlamentară, arătând că îşi propune elaborarea unor proiecte de lege care să aducă administraţia publică mai aproape de cetăţeni, să restabilească încrederea şubrezită între autorităţile centrale şi cetăţeni precum şi între autorităţi şi antreprenorii mici şi mijlocii. Competenţele autorităţilor locale nu pot fi modificate ca urmare a măsurilor de austeritate, iar în procesul de elaborare a bugetului pentru anul viitor trebuie acordată atenţie asigurării funcţionării corespunzătoare a acestora, mai spune Uniunea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”După ce, la sfârşitul sesiunii parlamentare de primăvară, coaliţia social-democrată şi naţional liberală au eliminat UDMR de la guvernare, reprezentanţii Uniunii au stabilit direcţia legislativă a grupurilor parlamentare într-o şedinţă comună a senatorilor şi deputaţilor Uniunii. În sesiunea legislativă de toamnă, grupurile parlamentare ale UDMR pun accentul pe sprijinirea autorităţilor locale în contextul măsurilor de austeritate propuse de Guvern”, transmite formaţiunea.

UDMR arată că ”obiectivul grupurilor parlamentare UDMR este elaborarea unor proiecte de lege care să aducă administraţia publică mai aproape de cetăţeni, să restabilească încrederea şubrezită între autorităţile centrale şi cetăţeni, precum şi între autorităţi şi antreprenorii mici şi mijlocii”. ”Competenţele autorităţilor locale nu pot fi modificate ca urmare a măsurilor de austeritate, iar în procesul de elaborare a bugetului pentru anul viitor trebuie acordată atenţie asigurării funcţionării corespunzătoare a acestora.

UDMR susţine relocarea autorităţilor regionale la nivel judeţean, descentralizarea reală a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)”, mai arată Uniunea. UDMR precizează că în noua sesiune legislativă, va fi adoptat un nou Cod al Urbanismului, iar autorităţile locale trebuie să aibă posibilitatea de a dezvolta propriile scheme de sprijin pentru a permite asociaţiilor de proprietari să efectueze lucrări de modernizare a clădirilor rezidenţiale.

”Pentru a administra amenzile neîncasate la nivelul autorităţilor locale, care au rămas nerecuperate de ani de zile din motive obiective, este necesar crearea cadrului legal pentru ca Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să preia colectarea taxelor neachitate. În plus, autorităţile locale ar trebui să încaseze impozitul pe venit al angajaţilor care lucrează pe teritoriul lor, în locul celor în care angajatorul are sediul central, cum este în prezent”, spune UDMR.

Potrivit Uniunii, ”trebuie elaborat cadrul legal pentru a sprijini familiile monoparentale şi părinţii de gemeni, iar o altă prioritate ar trebui să fie dezvoltarea unei reţele de moaşe”. ”Părinţii copiilor născuţi prematur ar trebui să beneficieze de un concediu pentru creşterea copiilor timp de trei ani în loc de doi ani, aşa cum este în prezent. Ar trebui oferite burse pentru copiii din familiile numeroase şi ar trebui dezvoltate măsuri de sprijin pentru a subvenţiona ratele dobânzilor ipotecare pentru familiile tinere. De asemenea, este necesar să se permită minorilor să beneficieze de consiliere psihologică pentru tratarea consumului de droguri fără consimţământul părinţilor. În prezent ei pot participa doar de trei ori la sesiunile organizate de autorităţi şi pentru a continua consilierea este necesar consimţământul părinţilor, care adesea nu este obţinut”, arată UDMR.

UDMR mai afirmă că ”singura modalitate de a proteja vieţile oamenilor în zonele în care populaţia de urşi a crescut este să se adopte o gestionare adecvată a faunei sălbatice, astfel încât cotele de prevenţie să fie reglementate prin lege”. ”Dezvoltarea cadrului legal care să susţină şi să stimuleze economiile locale şi unităţile agricole este un aspect important, deoarece acestea reprezintă motorul economic al comunităţilor rurale: trebuie să se reglementeze păşunatul ilegal şi să se găsească soluţii pentru angajarea lucrătorilor agricoli pentru activităţile agricole. În scopul promovării produselor locale, trebuie să se ofere producătorilor posibilitatea de a evidenţia caracteristicile produselor locale pe etichetele alimentelor, iar pentru a stimula turismul rural, trebuie iniţiate măsuri de sprijin”, spune UDMR.

În plus, potrivit Uniunii, ”pentru a asigura siguranţa rutieră, este necesar să se iniţieze o propunere legislativă de prevenţie, care să nu se bazeze doar pe intensificarea respectării regulilor de circulaţie, ci să reglementeze şi sistemul de sancţiuni”. UDMR consideră căi procedura de intabulare a terenurilor trebuie simplificată prin introducerea înregistrării sistematice a acestora, ceea ce va facilita procesul de înregistrare a proprietăţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.