Premierul Mihai Tudose l-a întrebat pe secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ninel Cercel, în şedinţa de Guvern de miercuri, care este stadiul pregătirilor pentru iarnă şi i-a spus că dacă nu se va circula "la negru”, întregul minister va fi demis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Domnule secretar de stat, vine iarna, celebra replică dintr-un film la modă. Sunteţi pregătiţi?”, l-a întrebat premierul Tudose pe secretarul de stat din Ministerul Transporturilor.

Ninel Cercel i-a răspuns că ministerul este "în proces de pregătire”.

"Am înţeles, şi când terminaţi cu această pregătire? Până în martie, aşa, credeţi că avem şanse?”, i-a replicat premierul.

El l-a avertizat pe secretarul de stat că întregul minister va fi demis dacă nu se circulă "la negru”.

"Eu vă spun foarte sincer. În primele 12 ore de la căderea ultimului fulg de zăpadă după viscol, dacă nu se circulă la negru, plecaţi acasă toţi. Inclusiv cel care se ocupă de aviaţie”, a subliniat Tudose.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.