Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat vineri, la dezbaterea „Europa, încotro?”, că este o atitudine unilaterală care pune sub semnul întrebării vocaţia României de a fi ţară membră a UE, existând, totodată, o serie de considerente politice care au făcut ca ţării noastre să nu îi fie ridicat MCV, care a devenit „mai mult de verificare, decât de cooperare”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În acest moment în care suntem la o răscruce de drumuri pentru ansamblul UE, ar trebui să ne gândim în egală măsură la modul în care noi ne prezentăm în UE, ce figură facem şi la ce putem să aspirăm cu nivelul dezbaterilor pe care le avem în România, cu proiecţia pe care o dăm în străinătate şi cu modul în care suntem percepuţi de partenerii noştri. În funcţie de aceste lucruri putem să ne construim în mod realist şi aşteptările, pentru că, din păcate, aşteptările depăşesc realităţile”, a afirmat Tăriceanu.

El a mai spus că MCV şi faptul că nu suntem în spaţiul Schengen face ca România să fie „diferită” de celelalte ţări europene.

„Vreau să vă spun sincer că speranţele pe care le-am nutrit acum 25 de ani, chiar şi acum 10 ani, nu sunt realizate conform aspiraţiilor şi ceea ce ne-am imaginat. Am să vă explic şi de ce pentru că, iată, pentru România avem în momentuul de faţă două mecanisme care ne fac să fim diferiţi faţă de celelalte ţări europene. Mă refer la MCV şi la faptul că nu suntem membri în Schengen. Acest lucru, după părerea mea, arată că există o atitutine unilaterală care pune sub semnul întrebării vocaţia României de a fi ţară membră a UE. Mă refer la cei care sunt la nivelul şi la conducerea Comisiei Europene”, a subliniat preşedintele Senatului.

El a susţinut că MCV a fost, în ultima perioadă, „mai mult de verificare decât de cooperare”.

„O serie de considerente politice au făcut ca, în pofida îndeplinirii celor patru borne care au fost stabilite la început prin MCV, României să nu îi fie ridicat acest Mecanism şi să se consideră că, dacă ţintele sunt mobile, atunci vom avea tot timpul ceva de făcut. Pe măsură ce una din ţinte era îndeplinită, ea era în raportul următor iar îndepărtată şi, în felul acesta, aproape că a devenit un mecanism perpetuu, ceea ce bineînţeles că nu a fost în spiritul şi în logica în care el a fost instituit în 2007”, a completat Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a mai spus că „avem deja experienţa unei Europe cu mai multe viteze, lucru de care discutăm astăzi în mod frecvent”.

„Sau dacă nu cu mai multe viteze, cel puţin în ceea ce priveşte o Europă cu mai multe categorii, cu mai multe clase”, a conchis Tăriceanu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.