Tăriceanu, despre Raluca Turcan: Cred că e puţin dezorientată

Tăriceanu, despre Raluca Turcan: Cred că e puţin dezorientată
Tăriceanu, despre Raluca Turcan: Cred că e puţin dezorientată (FOTO: News.ro/ Alice Drăghici)

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, referitor la afirmaţiile preşedintelui PNL Raluca Turcan care a spus că Guvernul Grindeanu ar trebui să îşi asume răspunderea asupra Legii salarizării unitare, că aceasta este ”puţin dezorientată”.

”Cred că e puţin dezorientată.  Altceva nu am ce să spun”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, solicitat să comenteze afirmaţiile Ralucăi Turcan.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat marţi, la Parlament, că Guvernul Grindeanu ar trebui să îşi asume răspunderea asupra legii salarizării unitare, fiind necesar ca acest proiect, „de o asemenea amploare”, să fie dezbătut cu toate segmentele sociale şi armonizat pentru familiile salariale.

”O abordare laşă, lipsită de responsabilitate, o abordare care arată încă o dată că PSD şi Dragnea au câştigat în campania electorală printr-o uriaşă fraudă de încredere. Această lege, de o asemenea amploare, cu un asemenea impact social trebuie dezbătută cu toate segmentele sociale, trebuie armonizată pentru familiile salariale. Însă, într-un final, dacă vrem să existe o lege a salarizării unitare într-un timp asumat şi predictibil, atunci este nevoie de asumarea răspunderii Guvernului”, a afirmat deputatul PNL.

Raluca Turcan a mai spus că situaţia economică este ”îngrijorătoare”, în condiţiile în care guvernarea PSD este axată pe creşterea cheltuielilor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră