Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă, referindu-se la Blue Air, că aceasta are datoria de a acoperi toate costurile generate de decizia managementului companiei de a sista zboruri. Stroe aminteşte că Guvernul a alocat cinci milioane de lei, în regim de urgenţă, pentru ca românii rămaşi în aeroporturi să fie aduşi în ţară cu aeronave ale companiei naţionale de transport aerian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Vorbim despre o companie privată care este obligată să acopere toate costurile generate de această situaţie. Dacă nu are din ce şi luăm scenariul cel mai sumbru, probabil un lichidator va dispune o procedură prin care această companie trebuie să-şi onoreze toate datoriile. Nu vorbim de un activ oarecare, vorbim de un jucător pe o piaţă extrem, extrem de nişată, nu sunt foarte mulţi, sunt sigur că cumpărând această companie poţi cumpăra piaţă, aşa că celelalte companii din afară, care sunt într-adevăr puternice, ar putea să cumpere aceste rute, aceste licenţe, aceste zboruri, până la urmă, nu vorbim neapărat de active, avioane poţi să şi închiriezi”, a afirmat Ionuţ Stroe, luni seară, la Antena 3.
 
Reprezentantul PNL a subliniat că Blue Air are obligaţia de a achita toate datoriile generate de decizia de a anula zboruri. 
 
”Pe lângă datoriile faţă de călătorii cărora li s-au anulat zborurile, eu aş pune şi datoria faţă de statul român care s-a achitat exemplar de obligaţia repatrierii acelor români din afară. Sunt cinci milioane de lei care au fost alocaţi în regim de urgenţă chiar în seara când s-a întâmplat ce s-a întâmplat şi românii au fost repatriaţi cu compania naţională TAROM”, a adăugat reprezentantul PNL.
 
Mai multe curse TAROM au preluat, în ultimele zile, pasageri români cu bilete rezervate la compania Blue Air, care a suspendat cursele aeriene după ce autorităţile au blocat conturile companiei, din cauza datoriilor pe care aceasta le are către Administraţia Fondului de Mediu.
 
Compania aeriană low-cost Blue Air a anunţat, vineri, că îşi propune să reia zborurile începând din 10 octombrie 2022. Decizia de reluare a zborurilor are în vedere în mod decisiv posibilitatea societăţii de a rambursa tuturor pasagerilor afectaţi sumele datorate şi de a achita tuturor partenerilor comerciali costurile serviciilor prestate în favoarea companiei. Compania le transmite pasagerilor cu zboruri programate până în 10 octombrie 2022 să nu se mai prezinte la aeroporurile de plecare, aceste zboruri neputând fi operate. Mai mult, societatea nu dispune în acest moment de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu 12 septembrie, dată la care anunţase iniţial că va relua zborurile.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.