Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, despre stadiul investiţiilor, că trebuie să vedem dacă nu cumva un anumit şantier, dacă îl închizi, cum vor unii domni care vor să facă parte din coaliţie, nu te costă mai mult, decât dacă îl continui, el precizând că sunt lucruri pe care trebuie să le iei, proiect cu proiect.
”În acest moment, la Ministerul Transporturilor avem supracontractare pe fonduri europene. Nu e o practică pe care am inventat-o în ultimii ani ci este o chestiune care îţi vine din spate şi e o practică bună, şi o cataloghez în continuare bună. De ce? Pentru că nu tot timpul un anumit proiect se termină într-un exerciţiu bugetar şi atunci îl fazez pentru viitorul exerciţiu bugetar. Asta a fost logica pentru care cei de la Fonduri Europene au acceptat asemenea practici. Şi nu doar la Ministerul Transporturilor, ci peste tot”, a declarat ministrul Transporturilor, la Parlament.
El a precizat că pentru proiecte care sunt exclusiv finanţate la bugetul de stat, în momentul în care au fost contractate, am avut nişte preţuri.
”Ştim că odată cu războiul din Ucraina, preţurile au explodat. Şi avem o lege prin care se actualizează aceste preţuri şi e corectă acea lege, pentru că indicii pe anumite materiale de construcţii şi nu numai au crescut. Şi atunci există această lege prin care se face o reactualizare. Şi în mod evident, făcând acea reactualizare, ai trecut de acel prag. Eu am dat un exemplu şi o explicaţie la ceea ce e probabil motivul pentru care s-a ajuns la 110%”, a explicat ministrul.
Potrivit lui Grindeanu, ”trebuie să vedem dacă nu cumva un anumit şantier, dacă îl închizi, cum vor unii domni care vor să facă parte din coaliţie, nu te costă mai mult decât dacă îl continui”.
”Sunt lucruri pe care trebuie să le iei, proiect cu proiect. Adică n-aş vrea să trăim şi să luăm din birou de aici, sau dintr-o comise din asta care nu ştie foarte bine realitatea din teren, decizii care s-ar putea să te coste mai mult, decât dacă laşi lucrurile aşa cum sunt”, a menţionat liderul PSD.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.