Preşedintele AUR George Simion a susţinut duminică un discurs în italiană în faţa a peste 2.000 de europeni adunaţi la evenimentul organizat de Grupul Identitate şi Democraţie cu tema „Free Europe! Jobs, security and common sense”. La evenimentul din Florenţa au participat lideri importanţi ai partidelor suveraniste din Uniunea Europeană. Gazda evenimentului a fost Matteo Salvini, preşedinte Lega.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

George Simion şi-a început discursul spunând că „viitorul nostru este împreună!”, arată comunicatul de presă al AUR

„Ne-am reunit în acest minunat oraş Florenţa toate partidele care doresc să aibă o Europă a popoarelor, o Europă a identităţii. Sunt mândru că sunt român, că vin din România, aşa cum sunteţi voi mândri să fiţi italieni şi membri ai Lega. Sunt liderul principalului partid suveranist din România. Luptăm pentru apărarea valorilor noastre naţionale, a valorilor comune, luptăm pentru patrie, familii, Dumnezeu şi luptăm pentru libertate”, a afirmat liderul AUR.

Preşedintele AUR a subliniat că românii şi italienii au o origine culturală comună, originea latină, originea creştină. „Stânga vrea să ştergă aceste origini comune. Ei vor să renunţe la naţiuni, precum şi la familia naturală. Suntem cu toţii în favoarea ordinii naturale”, a completat George Simion.

Acesta a precizat că „aici, la Florenţa, Dante Alighieri a oferit lumii „Divina commedia” o alegorie plină de învăţături valoroase.

„Ce putem vedea astăzi în Europa? Infernul! Infernul pentru că avem migranţi ilegali, infernul pentru că avem dezindustrializare, infernul pentru că ne confruntăm cu distrugerea identităţii naturale şi cu declinul creştinismului. Vor să ne interzică să folosim cuvinte precum mama, tata sau patria. Este un adevărat infern. Noi, patrioţii uniţi ai celor 27 de state ale Uniunii Europene, trebuie să fim uniţi pentru alegerile europene de anul viitor. Vrem să apărăm valorile reale ale patriilor noastre: mamă, tată şi copii”, a completat Simion.

Liderul AUR a mai spus că partidele suveraniste din Europa îşi doresc „o societate sănătoasă şi sănătoasă vrem să o menţinem, fără stăpâni, fără oameni nebuni, fără oameni ca Frans Timmermans şi Ursula von der Leyen, fără aceşti nebuni de la Bruxelles care vor să creeze un super stat european. Avem o oportunitate istorică, pas cu pas, putem trece în purgatoriu şi apoi în paradis”.

Nu în ultimul rând, George Simion s-a adresat şi românilor prezenţi în sală, în Italia, precum şi celor de acasă.

„Dumnezeu să binecuvânteze România! Dumnezeu să binecuvânteze toate naţiunile din Europa! Dumnezeu să binecuvânteze continentul nostru străbun!”, a concluzionat Simion.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.