Liderul deputaţilor AUR George Simion a precizat că proiectul de lege privind certificatul verde COVID nu va intra în plenul Camerei Deputaţilor, la vot, în această săptămână şi a adăugat că această propunere legislativă a USR este neconstituţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În această săptămână, certificatul verde sub forma neconstituţională propusă de cei de la USR nu va intra la vot. Certificatul de muncă, un certificat care îţi dă voie să munceşti sau nu, nu va intra la vot în Camera Deputaţilor săptămâna aceasta şi, până ce fiecare virgulă nu va fi discutată cum trebuie în comisiile parlamentare raportoare, care sunt în număr de şase, nu o să admitem ca plenul Camerei Deputaţilor să voteze o lege, despre care toţi ceilalţi deputaţi ştiu că este neconstituţională, dar nu au curaj să spună acest lucru”, a afirmat George Simion, luni la Parlament.

Liderul deputaţilor AUR a adăugat că partidul din care face parte va solicita Biroului permanent să revină asupra deciziei privind obligativitatea prezentării la intrarea în Palatul Parlamentului a certificatului digital COVID-19.

„La această oră, avem o doamnă avocată în afara Parlamentului, care era invitată la grupul AUR, care nu poate intra pentru că nu are certificat verde. Acea decizie a Biroului permanent după părerea noastră este nelegală şi o să cerem în Biroul permanent să se revină asupra acestei decizii. Inclusiv sunt mulţi cameramani de la trusturile de presă care nu pot intra în Parlament pentru că nu sunt vaccinaţi anti-COVID”, a completat Simion. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.