Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan anunţă că România are o nouă oportunitate de a găzdui în premieră o instituţie a Uniunii Europene, după ce Consiliul de Miniştri al UE a lansat în data de 14 martie procedura pentru alegerea sediului nou-înfiinţatei Autorităţi Europene a Muncii. Mureşan spune că România porneşte cu prima şansă pentru găzduirea acestei instituţii, însă pentru acest lucru trebuie să vină cu o propunere serioasă, nu aşa cum s-a întâmplat în cazul Agenţiei Europene a Medicamentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Termenul pentru depunerea candidaturilor este 6 mai 2019, iar decizia ar urma să se ia prin votul în Consiliul privind Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori din data de 13 iunie, adică la finalul Preşedinţiei române a Consiliului UE.

„Cer Guvernului României să pregătească de urgenţă o candidatură serioasă pe care să o depună în termenul stabilit. Ţara noastră porneşte cu cele mai mari şanse să găzduiască această nouă agenţie fiind una dintre cele 5 state membre care nu găzduiesc nicio instituţie a Uniunii Europene, alături de Bulgaria, Croaţia, Cipru şi Slovacia. În plus, dintre toate aceste state, România are cea mai mare întindere şi o populaţie mai mare decât toate celelalte 4 state la un loc”, precizează Siegfried Mureşan într-o postare pe Facebook.

În opinia sa, eşecul Guvernului PSD - ALDE de a câştiga găzduirea Agenţiei Europene a Medicamentului (AEM) în 2017 dovedeşte că aceste atuuri nu sunt suficiente atât timp cât te prezinţi cu o candidatură proastă.

„De aceea, cer Guvernului să nu repete greşelile de la candidatura pentru AEM şi să vină cu un dosar serios care să cuprindă, în primul rând, un sediu uşor accesibil pentru angajaţii străini care vor lucra la agenţie şi să ţină cont de toate criteriile de selecţie”, adaugă eurodeputatul PNL.

Noua agenţie ar urma să aibă, la început, 23 de angajaţi, obiectivul fiind ca în 5 ani să ajungă la 144 de angajaţi. Criteriile pentru selectarea sediului sunt: 1. echilibrul geografic, prioritate având statele ca România, care nu au încă un sediu, 2. existenţa unui sediu de 5.000 - 7.000 de metri care să permită începerea cât mai rapidă a activităţii, 3. acces uşor la acest sediu, 4. existenţa facilităţilor de educaţie pentru copiii angajaţilor şi 5. acces uşor la piaţa forţei de muncă şi la servicii de securitate socială şi de sănătate adecvate pentru familia angajaţilor.

„Aceste criterii pot fi îndeplinite cu uşurinţă de Bucureşti dacă Guvernul României şi Primăria Municipiului Bucureşti lucrează profesionist şi vin cu o candidatură bună, nu ca precedentul AEM când, deşi au fost criterii similare cu cele de mai sus, sediul propus de Guvernul României nu îndeplinea în totalitate niciunul dintre aceste criterii. România deţine de la 1 ianuarie Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene şi, până în prezent, Guvernul nu a reuşit să includă nicio prioritate proprie pe agenda europeană. Obţinerea unui acord privind găzduirea acestei agenţii pe teritoriul nostru poate fi un lucru bun care să rămână la finalul acestei preşedinţii”, încheie Mureşan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.