Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, afirmă că primăriile trebuie sprijinite pentru a lua împrumuturi de la Trezorerie, dar consideră inacceptabil ca finanţarea să fie asigurată din privatizarea companiilor de stat profitabile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Senatorul Maricel Popa anunţă, într-un comunicat de presă, că nu va participa la sesiunea extraordinară a Parlamentului care va avea ca unic proiect legea privind împrumuturile din Trezorerie pentru primării.

”Guvernarea de dreapta pregăteşte privatizarea companiilor de stat profitabile. Hidroelectrica, Compania de Aeroporturi, Taromul şi băncile trebuie să rămână în proprietatea statului român, nu să fie înstrăinate. Ce trădare mai mare decât să îţi vinzi ţara poate să existe? Motivaţia executivului prin care susţinerea autorităţilor locale să se facă din vânzarea acestor companii este pe cât de injustă, pe atât de nedreaptă. Bineînţeles că primăriile trebuie sprijinite. Dar nu în acest mod. Este inacceptabil ca sursa de finanţare să fie privatizarea companiilor de stat care merg”, a precizat liderul PSD, Maricel Popa.

Senatorul social-democrat acuză PNL şi USR PLUS că au abandonat punerea în aplicare a programului de guvernare şi că au dat mână liberă pentru vânzarea activelor ţării.

”Nu ai voie ca în timp de pandemie să gestionezi atât de ineficient soarta românilor. Valoarea companiilor acum este mult mai scăzută. După ce că ne vând ţara, o mai fac şi pe un preţ de nimic”, a mai spus şeful PSD Iaşi, Maricel Popa.

Senatul s-a reunit, miercuri, în sesiune extraordinară în vederea informării şi introducerii în procedură parlamentară a Ordonanţei de Urgenţă prin care unităţile administrativ-teritoriale se pot împrumuta de la Trezoreria statului

Guvernul a adoptat, miercurea trecută, ordonanţa de urgenţă prin care unităţile administrativ-teritoriale se pot împrumuta de la Trezoreria statului. Suma este de 630 milioane lei, iar actul normativ oferă posibilitatea accesării de împrumuturi la dobânzi de 1% până la 1,5%, în funcţie de perioada de rambursare contractată de până la 3 ani şi respectiv de până la 5 ani.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.