Senatorul USR Marius Bodea susţine, după anunţul formării Alianţei Dreapta Unită (ADU), că vor exista unele reglaje politice la Iaşi şi că PMP ar trebui să închidă ”capitolul” alianţelor cu liberalii în Consiliul Local şi Consiliul Judeţean.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat de News.ro cum va funcţiona alianţa USR-PMP-Forţa Dreptei la Iaşi, în condiţiile în care PMP este aliat la nivel local cu liberalii, senatorul USR Marius Bodea a precizat că vor exista unele reglaje politice şi că lucrurile se vor clarifica.

”Timpul până la alegeri este scurt şi nu ne permitem paşi greşiţi. Am făcut Alianţa Dreapta Unită în care eu unul cred, dar sunt necesare clarificări la Iaşi şi le vom face. Pornesc de la ideea că partenerii noştri de alianţă (PMP – n.r.) închid un capitol începând de astăzi în Consiliul Local Iaşi şi în Consiliul Judeţean. Orice altă alianţă a partenerilor noştri cu alte partide împotriva USR ar fi greu de explicat electoratului”, a declarat Marius Bodea.

Senatorul USR consideră că ”proiectul ADU depăşeşte cu mult nume şi persoane” şi că există suficientă maturitate pentru ca lucrurile să funcţioneze la nivel local.

”Putem spune că primarul inculpat Mihai Chirica şi PNL nu mai deţin majoritatea în Consiliul Local Iaşi. Acest lucru poate fi confirmat chiar în această săptămână, la şedinţa de consiliu”, a adăugat Marius Bodea.

Consiliul Local se va întruni joi în şedinţă, iar potrivit unor surse, este posibilă desemnarea unui nou viceprimar al Iaşiului, după ce fostul viceprimar Cezar Baciu şi-a pierdut mandatul de consilier, în urma deciziei instanţei privind validarea excluderii sale din USR.

În prezent, PMP Iaşi se află în alianţă cu PNL atât în Consiliul Local, cât şi în Consiliul Judeţean.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.