Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, care se află în vizita oficială efectuată de preşedintele Klaus Iohannis în Emiratele Arabe Unite, a transmis că pentru România relaţia cu Emiratele Arabe Unite este una strategică, având în vedere potenţialul pe care acest stat îl are şi exemplul pe care l-a dat lumii, de transformare a economiei într-o economie diversificată, extrem de competitivă, dar şi orientarea către noile tehnologii, către viitor
”Am vizitat astăzi, ca parte a delegaţiei oficiale a Preşedintelui Iohannis, Masdar City. Comunitate urbană sustenabilă, oraşul viitorului. Am văzut aici soluţii pentru producerea energiei verzi, digitalizare şi creşterea calităţii vieţii. Investiţie de peste 15 miliarde de dolari”, scrie ministrul pe Facebook.
Sebastian Burdjua precizează că tot astăzi a fost alături de ministrul educaţiei, Ligia Deca, la un centru de certificare a competenţelor forţei de muncă.
”Criza forţei de muncă din România, mai ales în construcţii şi HORECA, poate fi abordată prin astfel de soluţii pragmatice. Urmează evaluarea adaptabilităţii modelului la piaţa românească. Aşa cum am mai spus, pentru România relaţia cu Emiratele Arabe Unite este una strategică, având în vedere potenţialul pe care acest stat îl are şi exemplul pe care l-a dat lumii, de transformare a economiei într-o economie diversificată, extrem de competitivă, dar şi orientarea către noile tehnologii, către viitor”, arată Burduja.
El mai subliniază că în calitate de coordonator al Comitetul interministerial pentru coordonarea şi dezvoltarea proiectelor şi programelor strategice de interes comun între România şi Emiratele Arabe Unite, va susţine în continuare dezvoltarea acestui parteneriat economic strategic.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.