Doi parlamentari ai USR Iaşi susţin, după anunţul privind trimiterea în judecată a şefului CJ Iaşi Costel Alexe într-un nou dosar de corupţie, că există o întrecere a dosarelor între primarul Mihai Chirica şi Costel Alexe, aleşii USR cerând explicaţii liberalilor pentru că îi ţin în braţe pe cei doi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Senatorul USR Marius Bodea a scris pe Facebook că există o competiţie dură la Iaşi între cei doi ”atleţi ai corupţiei”, respectiv primarul Mihai Chirica şi preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe.

"Abia luase avans Mihai Chirica, cu şase acuzaţii penale şi o trimitere în judecată, că a venit tare din urmă Costel Alexe, care a recuperat cu două trimiteri în judecată în numai trei săptămâni. O performanţă, fără îndoială, căci nu poţi ajunge un baron politic veritabil dacă nu ai şi o salbă de acuzaţii de mită şi abuz în serviciu la gât. Iar singura preocupare a actualului preşedinte al Consiliului Judeţean cam asta e. Deşi, teoretic, e un politician din noul val, face tot posibilul să deprindă metehnele măreţilor săi înaintaşi din PSD, partid pe care ieri îl înjura, alături de colegi, iar azi îl imită până la cele mai mici detalii", a afirmat senatorul USR, Marius Bodea.

Totodată, el îi întreabă pe liberali de ce îl mai ţin în braţe pe Costel Alexe.

"Deja e de cartea recordurilor ce se întâmplă la Iaşi. Oraşul a intrat, din păcate, în istoria penală a României, prin Chirica şi Alexe. Aţi câştigat, domnilor liberali, un titlu pentru care cei doi au muncit intens, zi de zi! Mai mult de atât ce speraţi să se întâmple? La Iaşi vă gândiţi, totuşi? La milionul asta de oameni cât are judeţul, prizonier al unei zone calamitate de marea corupţie?", a adăugat senatorul Marius Bodea.

La rândul său, deputatul USR, Monica Berescu a scris, tot pe Facebook, că la Iaşi se înregistrează "luna şi dosarul", ea acuzând totodată pasivitatea PNL în privinţa acuzaţiilor de corupţie la adresa lui Chirica şi Alexe.

"Luna şi dosarul penal. Cam la asta se rezumă activitatea liberalilor de la conducerea municipiului şi judeţului Iaşi. Costel Alexe a fost trimis astăzi în judecată într-un nou dosar pentru abuz în serviciu. În acelaşi timp, la PNL e o linişte de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Am trimis o scrisoare deschisă lunile trecute către preşedintele Iohanis, premierul Ciucă şi conducerea organizaţiei judeţene prin care solicitam retragerea sprjinului politic din partea PNL pentru Mihai Chirica şi Costel Alexe. Nu am primit niciun răspuns. Stimaţi liberali, când a devenit corupţia una dintre valorile de bază ale PNL? Cât mai faceţi Iaşul de ruşine cu toţi penalii crescuţi la sânul PNL?", a afirmat deputatul USR, Monica Berescu.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus marţi trimiterea în judecată a şefului Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, şi a altor două persoane, într-un dosar care vizează angajările ilegale de la Şcoala Populară de Arte din Iaşi.

Şeful CJ Iaşi, Costel Alexe, fost ministru al Mediului, este trimis în judecată şi într-un alt dosar în care este acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare.

De asemenea, edilul ieşean, Mihai Chirica este implicat în mai multe dosare de corupţie, în unul dintre acestea fiind trimis în judecată de către procurorii DNA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.