Preşedintele PNL Sibiu, ministrul Culturii Raluca Turcan, anunţă, joi seară, că Guvernul a aprobat Hotărârea de Guvern pentru realizarea centurii ocolitoare a oraşului Mediaş, o investiţie de peste un miliarde de lei. ”Va fi mai puţină poluare, economia va fi stimulată, şi vor fi mai puţine accidente”, a transmis Turcan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Astazi, Guvernul a aprobat Hotărârea de Guvern pentru realizarea centurii ocolitoare a oraşului Mediaş. Va fi mai puţină poluare, economia va fi stimulată, şi vor fi mai puţine accidente. 1,15 miliarde de lei cu TVA inclus va costa varianta ocolitoare a municipiului Mediaş, iar banii se vor aloca din fonduri nerambursabile, Programul Transport 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii”, a scris, joi seară, pe Facebook, preşedintele PNL Sibiu, Raluca Turcan.

Potrivit acesteia, au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici aferenţi, iar licitaţia va fi realizată de Primăria Mediaş împreună cu CNAIR. 

Durata de execuţie a investiţiei este de 30 de luni, lungimea drumului este de 8,76 de kilometri, cu o lăţime de 10 metri, din care partea carosabilă va măsura 7 metri.

Raluca Turcan a pr4ecizat că, în luna octombrie, proiectul centurii ocolitoare a Mediaşului a trecut de Comisia Tehnică a Ministerului Transporturilor, fiind emis şi avizul de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

”Drumul va începe la intrarea în oraş dinspre Sibiu, din sensul giratoriu existent, traversează calea ferată şi ocoleşte staţia de epurare ape uzate a oraşului, traversează canalul Ighiş şi râul Târnava Mare şi se intersectează cu DN 14 la intersecţia cu drumul Buzdului. Urez mult succes administraţiei locale, atât domnului primar Gheorghe Roman, cât şi echipei de implementare a proiectului”, a mai transmis liderul PNL Sibiu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.