Deputatul PNL Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, scrie, joi, într-o postare pe Facebook, despre „renegocierea” acum a PNRR, că este la fel de ”reală” după cum a fost şi creşterea pensiilor cu 40% - o altă minciună nedemnă prin care s-a încercat păcălirea pensionarilor. Turcan mai arată că ”metoda promisiunilor exagerate în materie de pensii face parte, ca şi metoda Accidentul, din modalităţile frecvent utilizate pentru escrocarea pensionarilor din România” şi afirmă că este ”de o iresponsabilitate criminală să spui, fiind la guvernare, că sunt bani pentru creşterea pensiilor, dar că e cineva care nu vrea să îi dea”. ”Sunteţi la guvernare! Veniţi cu măsura! Parlamentul aşteaptă”, este mesajul acesteia către cei din Guvern.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Ministrul Muncii, Marius Budăi a transmis, marţi, că nu va renunţa sub nicio formă la creşterea pensiilor şi rezolvarea inechităţilor din sistem, el precizând că o creştere a pensiilor este o necesitate, iar PSD a pus în programul de guvernare acest lucru.
Ministrul a arătat că a avut o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis, la începutul lunii ianuarie, ”inclusiv din perspectiva renegocierii acelui procent de 9.4% din PIB pus din pix de Cristian Ghinea de la USR”, iar ”domnul Iohannis s-a interesat de acest lucru”.
Ministrul Familiei, Gabriela Firea a scris, joi, într-o postare pe Facebook, că interzicerea cumulului pensiei cu salariul trebuie aplicată celor care abuzează de sistem, respectiv cei care se pensionează anticipat şi continuă să lucreze la stat, de multe ori cu o pensie specială. Ea a mai spus că PSD nu acceptă sub nicio formă creşterea vârstei de pensionare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...