Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi atrage atenţia asupra faptului că articolul 7 din Legea Educaţiei din Ucraina, care priveşte dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa în limba lor maternă, trebuie modificat în conformitate cu opinia Comisiei de la Veneţia, care a dat dreptate României în această chestiune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Opinia Comisiei de la Veneţia în chestiunea articolului 7 din Legea Educaţiei din Ucraina - care vizează utilizarea limbilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi a altor limbi, inclusiv a celor aparţinând minorităţii române -  confirmă punctul de vedere exprimat de România în această chestiune. Mai exact, Comisia de la Veneţia  atrage atenţia asupra faptului că articolul 7 trebuie modificat, în condiţiile în care nu asigură dreptul la educaţie în limba minorităţilor în mod corespunzător, inclusiv în cea română. Încă de la adoptarea legii, preşedintele Iohannis şi-a exprimat nemulţumirea în ceea ce priveşte articolul 7, precizând că acesta diminuează semnificativ drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române în chestiunea asigurării învăţământului în limba maternă. În acest context, sperăm că preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko,  îşi va menţine promisiunea şi va amenda Legea Educaţiei în conformitate cu opinia exprimată de Comisia de la Veneţia”, a explicat Ovidiu Raeţchi, potrivit unui comunicat de presă transmis de PNL.

Deputatul liberal menţionează că opinia Comisiei de la Veneţia conţine inclusiv critici legate de faptul că autorităţile ucrainene nu s-au consultat cu minorităţile naţionale în întregul proces de modificare a legii Educaţiei şi recomandă demararea unui dialog cu reprezentanţii acestora, astfel încât şi vocea minorităţilor să se facă ascultată.

”Sperăm că Ucraina va organiza temeinic acest dialog cu minorităţile naţionale afectate de aceste modificări, precum şi cu statele vecine, incluzând România, solicitare formulată de altfel, şi de preşedintele Klaus Iohannis. De asemenea, rezolvarea acestei probleme este esenţială pentru a readuce puternica relaţie româno-ucraineană la un nivel important în această zonă a Europei”, a mai spus Raeţchi.

Noua lege a educaţiei din Ucraina, adoptată în luna septembrie, prevede introducerea treptată a noului sistem şi, prin aceasta, înlocuirea materiilor care se predau în limbă română cu discipline care vor fi predate în limbă ucraineană. Prima fază a reformei va avea loc începând cu 1 septembrie 2018 (reforma claselor primare şi a grădiniţelor). Predarea materiilor în limbă română se va păstra doar în clasele primare (1-4). De la 1 septembrie 2022, reforma va fi implementată în cazul claselor medii, iar din 2027-în clasele superioare (9-12).

Reforma sistemului de învăţământ din Ucraina a stârnit un val de critici, comunitatea de români din Ucraina vorbind despre un proces de lichidare a şcolilor româneşti şi de ucrainizare a minorităţilor etnice. În acest sens, a fost semnat un apel către preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, prin care se solicită respingerea prin veto a acestei legi, considerată a fi una care ar putea genera noi conflicte şi instabilitate în ţară.

Datele Ministerului Afacerilor Externe din Ucraina arată că, în prezent, în această ţară locuiesc peste 400.000 de etnici români, potrivit TVR Moldova.

În urma adoptării noii legi a educaţiei din Ucraina, care restricţionează predarea în limba minorităţilor naţionale, preşedintele Klaus Iohannis şi-a anulat vizita pe care o avea programată în luna octombrie în această ţară, ceea ce i-a şi comunicat direct preşedintelui Poroşenko. Iohannis a subliniat că amânarea unei vizite prezidenţiale este un semnal diplomatic ”extrem, extrem de dur”.

Ministrul de Externe Teodor Meleşcanu, alături de omologii săi din Bulgaria, Grecia şi Ungaria, a transmis ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, Secretarului General al Consiliului Europei şi Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorităţi Naţionale o scrisoare comună prin care îşi exprimă îngrijorarea faţă de adoptarea recentă de către Rada Supremă a proiectului de Lege a Învăţământului din Ucraina şi cer asigurarea protecţiei drepturilor minorităţilor naţionale.

De asemenea, Avocatul Poporului a anunţat că s-a sesizat din oficiu în cazul noii legi a Educaţiei din Ucraina.

La rândul său, Parlamentul României a adoptat în plenul reunit, cu unanimitate de voturi, o declaraţie prin care solicită autorităţilor de la Kiev soluţionarea rapidă a situaţiei privind noua Lege a Educaţiei care limitează dreptul la învăţare în limba maternă pentru 400 de mii de etnici români din Ucraina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.