Radu Miruţă, ministru interimar al Transporturilor, răspunde ironiilor preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu, care joi a vorbit despre ”centimetrii ăia ai lui Miruţă”, făcând referire, în mod ironic, la demersurile făcute de autorităţi pentru a menţină un nivel al apelor Dunării care să permită funcţionarea Centralei de la Cernavodă. ”Se poate ca pe domnul Grindeanu să-l macine nişte vinovăţie”, afirmă Miruţă.
"Diferenţa de la centimetrii lui Miruţă şi inacţiunea lui Grindeanu este oprirea centralei de la Cernavodă astăzi, pentru că un proiect de la Ministerul Transporturilor coordonat de domnul Grindeanu a fost ţinut la sertar. Proiectul de la Bala, care presupunea fix un debit mai mare de apă care să ajute la răcirea reactoarelor de la Cernavodă şi care era o soluţie serioasă şi sănătoasă, făcută din timp şi gândită de specialişti şi aprobată cu avize de la Mediu, a fost băgat în sertar şi încuiat acolo din aprilie 2024. Se poate ca pe domnul Grindeanu să-l macine nişte vinovăţie, având în vedere că vede ce se întâmplă astăzi", a afirmat Radu Miruţă, joi seară, la B1 TV.
Radu Miruţă a amintit că, în urma demersurilor făcute de actualul Guvern, s-a obţinut funcţionarea centralei nucleare cu o săptămână mai mult decât termenul la care ar fi trebuit decuplată de la Sistemul Energetic Naţional dacă nu ar fi fost luată nicio măsură.
"Cu toate că ceea ce ar fi trebuit să se întâmple acolo (în proiectul rămas blocat la nivelul Ministerului Transporturilor - n.r.) nu s-a întâmplat, în urma soluţiei propuse de cei de la Apele Române, s-a câştigat o săptămână de funcţionare suplimentară a centralei de la Cernavodă. Cam asta-i diferenţa când te duci cu ceas scump la deschidere de autostrăzi sau când te duci serios, pentru că abordarea este uniformă în toate activităţile pe care aceeaşi persoană le face. Avem astăzi centrala oprită de la Cernavodă, pentru că proiectul care ar fi putut fi făcut după ce a trecut toate etapele de aprobare în 2024 şi care era în responsabilitatea Ministerului Transporturilor nu a fost iniţiat, cu toate că a depăşit toată birocraţia asta complicată din România, ci a fost blocat. Poate că astăzi, când ştie că l-a lăsat să se depună praful pe el în sertar, se gândeşte că românii ar fi putut adăuga un reactor care să funcţioneze", a adăugat Radu Miruţă.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, joi, că "cifrele nu mint şi nu pot fi cosmetizate de propagandă", adăugând că acestea arată un "eşec epic al acestui guvern ilegal şi lipsit de orice legitimitate democratică". Grindeanu a precizat că economia României a scăzut cu 1,1% în primul trimestru din 2026 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce vecinii ţării noastre înregistrează creşteri economice.
"Aţi spune că o veste bună este că totuşi a scăzut inflaţia. Asta e ca centimetrii lui Miruţă, a scăzut marginal după ce guvernul Bolojan o dublase. În tot acest timp, premierul demis Bolojan se împrumută cu 1.000 de euro pe secundă - adică 434 de milioane de lei în plus la datoria României pe zi, fără să se vadă nicio investiţie palpabilă în economie. Datoria publică a sărit de 60% din PIB. Ca să aveţi o comparaţie, în 2024 guvernul Ciolacu s-a împrumutat cu 252 de miliarde de lei, iar anul acesta Bolojan se va împrumuta cu 275 de miliarde de lei. Un dezastru! ", a afirmat Sorin Grindeanu.
