Parlamentarii USR au depus o cerere către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor pentru ca ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila să vină în Parlament şi să explice tăierea a 740 de milioane de euro din PNRR pentru noi spitale şi dotări. Parlamentari şi membri ai USR au mers marţi şi la Ministerul Sănătăţii, pentru a cere demisia lui Alexandru Rafila.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Este momentul să ne despărţim de ministrul Rafila. Ultima picătură a curs în momentul în care a venit şi ne-a anunţat cu seninătate că a pierdut circa 700 de milioane de euro fonduri din PNRR care trebuiau să fie folosite pentru construirea a şase unităţi spitaliceşti în toată ţara. Constanţa, judeţ pe care eu îl reprezint în Parlament, se numără printre zonele afectate. Suntem cu toţii nemulţumiţi de incompetenţa acestui ministru, de faptul că ne minte cu neruşinare de când a depus jurământul”, a afirmat Stelian Ion, deputat USR şi fost ministru al Justiţiei, potrivit comunicatului de presă al partidului.

La rândul său, deputatul USR Tudor Pop a precizat că ministrul Rafila trebuie să plece demult din funcţie.

„Domnul Rafila trebuia să plece de mult. A făcut praf planul de combatere a cancerului, a făcut praf mai multe legi votate în unanimitate de către Parlament. Mă refer la legea „Stop nosocomiale” şi la legea asistenţei medicale mobile, legi care ar putea salva vieţi, dar pentru care nu avem norme. Domnul Rafila nu vine nici măcar pe la şedinţele comisiilor parlamentare, este total absent. E preocupat de excursiile lui în alte ţări şi mai puţin de sănătatea românilor. Fiecare zi cu Rafila ministru este o zi în minus pentru sănătatea românilor”, precizează Tudor Pop, deputat USR şi membru în Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaţilor.

Potrivit USR, ministrul Rafila îi minte pe români când invocă drept motiv pentru tăierea finanţării din PNRR „riscul ridicat” de nerealizare pentru mai multe spitale sau secţii noi.

Spitalul de Pediatrie din Constanţa nu era în întârziere şi putea fi realizat până în 2026. Similar, Spitalul de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase de la Braşov, clasat pe locul 7 din 49 de proiecte evaluate de Ministerul Sănătăţii, avea toate şansele să fie realizat în termen cu bani europeni, mai arată sursa citată.

Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila nu vor, însă, ca românii să aibă spitale moderne şi bine dotate, construite cu bani europeni, conform USR.

„Motto-ul guvernării Ciolacu-Ciucă-Iohannis: vorbe, nu fapte, incompetenţă şi ticăloşie”, conchide sursa amintită.

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a explicat, luni, că ajustarea PNRR a diminuat fondurile nerambursabile în domeniul sănătăţiicu 740 milioane euro şi a adăugat că nu era de dorit ca ţara noastră să fie pusă în situaţia să plătească de la buget sumele pentru unele proiecte care nu ar fi putut respecta termenul de finalizare.

Ministrul PSD a mai spus că proiectele în cauză vor fi realizate cu împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), fonduri rambursabile şi anume ele vor fi returnate de la buget. Acesta a mai afirmat că din cauza acestei ajutări a fost necesară rezivuirea investiţiilor în infrastructura spitalicească şi astfel sunt afectate şase proiecte de investiţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.