Forurile statutare ale Pro România şi ALDE se vor reuni joi pentru a vota fuziunea prin absorbţie între cele două partide, în contextul alegerilor parlamentare din 6 decembrie, au declarat surse politice pentru News.ro. Victor Ponta ar urma să deschidă lista la Camera Deputaţilor şi este posibil ca la Senat lista să fie deschisă de Călin Popescu Tăriceanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Noua formaţiune se va numi în acte „Pro România Social-Liberal”, însă denumirea care va fi folosită în comunicarea publică va fi PRO România. De asemenea, restul candidaturilor pe lista noului partid, după fuziune, vor fi ale membrilor care pot obţine un scor bun la alegeri, nu în funcţie de ponderea matematică, au adăugat sursele citate.

Conducerea ALDE se va reuni joi de la ora 14.00, în format de videoconferinţă, în şedinţele Biroului Politic Executiv, Biroului Politic Central şi Delegaţiei Permanente.

De asemenea, biroul executiv al PRO România se va întruni de la ora 15.00, urmând ca de la ora 17.00 preşedinţii celor două partide, Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu să susţină o conferinţă de presă.

Pe 15 septembrie, Călin Popescu Tăriceanu declara, ntrebat despre o posibilă fuziune între ALDE şi PRO România pentru alegerile parlamentare, că după locale conducerea celor două partide se va reuni şi va vedea care va fi formula de colaborare care să fie convenabilă ambelor formaţiuni politice.

Totodată, Marcel Ciolacu a afirmat luni, chestionat dacă ar putea exista o fuziune a PSD cu ALDE sau PPU-sl, că a discutat cu preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu acest subiect.

„Avem discuţii cu toată lumea, în ceea ce priveşte fuziunea, nu alianţe. Am avut multe discuţii cu domnul Tăriceanu şi îl respect în continuare pentru demnitatea dânsului. Este un om politic chiar demn. Am avut aceste discuţii (legate de o fuziune PSD cu ALDE – n.r.)”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.