Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 13-15 decembrie la Bruxelles, la Summitul Uniunea Europeană-Balcanii de Vest şi la reuniunea Consiliului European. Summitul Uniunea Europeană-Balcanii de Vest va avea loc miercuri, şi va aborda evoluţiile înregistrate de la ultima reuniune în acest format, care a avut loc la Tirana, în decembrie 2022, şi sprijinul oferit statelor din Balcanii de Vest de către Uniunea Europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Summitul va prilejui discuţii ale liderilor privind abordarea provocărilor comune şi consolidarea parteneriatului şi a cooperării UE-Balcanii de Vest în actualul context geopolitic, inclusiv din perspectiva impactului războiului Rusiei împotriva Ucrainei la nivelul partenerilor regionali, mai arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

La reuniune, Klaus Iohannis va reitera sprijinul ferm al României pentru perspectiva europeană a regiunii, cu respectarea principiilor meritelor proprii şi îndeplinirea criteriilor de aderare.

Preşedintele României va sublinia că extinderea este, înainte de toate, o oportunitate de creştere şi dezvoltare, care ar trebui să aducă mai multă unitate pe continentul european, o convergenţă îmbunătăţită, precum şi politici sectoriale puternice, care să asigure beneficii pentru toţi cetăţenii europeni.

Reuniunea Consiliului European va avea loc în perioada 14-15 decembrie 2023. În cadrul discuţiilor vor fi abordate teme deosebit de importante şi complexe, printre care  extinderea UE, revizuirea Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, sprijinul pentru Ucraina, situaţia din Orientul Mijlociu, securitatea şi apărarea, migraţia, precum şi viitoarea Agendă Strategică a UE.

Referitor la extinderea Uniunii, preşedintele Klaus Iohannis va susţine luarea unor decizii privind deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, progresele substanţiale făcute de cele două state în ceea ce priveşte reformele trebuind să fie recunoscute adecvat de către Uniunea Europeană, mai indică sursa citată.

De asemenea, Preşedintele României va susţine acordarea statutului de candidat pentru Georgia, precum şi deschiderea negocierilor de aderare cu Bosnia şi Herţegovina, la momentul realizării progreselor necesare respectării criteriilor de aderare. Va insista, totodată, pe accelerarea procesului de aderare a statelor din Balcanii de Vest.

În ceea ce priveşte revizuirea Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021-2027, şeful statului va pleda pentru o abordare care să promoveze echilibrul de finanţare între angajamentele deja asumate şi noile priorităţi de pe agenda europeană şi care să nu implice reduceri ale fondurilor pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună.

Referitor la discuţiile privind măsurile de susţinere pentru Ucraina, în contextul războiului, Preşedintele României se va pronunţa pentru necesitatea adoptării unui pachet cuprinzător de sprijin.

Cu privire la situaţia din Orientul Mijlociu, Preşedintele Klaus Iohannis va insista pe necesitatea implicării sporite a Uniunii Europene în regiune în vederea protecţiei civililor, dezescaladării conflictului şi reluării procesului de pace bazat pe soluţia celor două state.

Referitor la viitoarea Agendă Strategică, Preşedintele se va pronunţa pentru continuarea reflecţiei şi a dezbaterilor în vederea adoptării, până în vara anului 2024, a viitoarei Agende Strategice a Uniunii şi va reitera necesitatea formulării priorităţilor pentru următorul ciclu instituţional, care trebuie să reflecte consolidarea unităţii UE şi a încrederii între statele membre UE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.