Preşedintele României, Klaus Iohannis, o va primi marţi, 11 octombrie 2022, la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele Georgiei, Salome Zourabichvili, cu ocazia vizitei oficiale pe care aceasta o efectuează în ţara noastră la invitaţia Preşedintelui României. Discuţiile vor viza modalităţile concrete de creştere a conectivităţii între România şi Georgia, cu valorificarea potenţialului de tranzit între Europa şi Asia al celor două ţări, în planul transporturilor, energiei şi contactelor interumane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita Preşedintelui Salome Zourabichvili la Bucureşti are loc în context aniversar, anul acesta România şi Georgia marcând 30 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice.

Consultările politice ale Preşedinţilor Klaus Iohannis şi Salome Zourabichvili se vor concentra pe evoluţiile şi transformările recente la nivel regional şi internaţional, în special modificarea profundă a mediului de securitate al regiunii Mării Negre, pe fondul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

De asemenea, vor fi abordate deciziile luate la Summitul NATO de la Madrid, cu relevanţă pe acest spaţiu, şi respectiv la Consiliul European din iunie de la Bruxelles referitoare la perspectiva europeană a Georgiei.

Discuţiile cu Preşedintele Salome Zourabichvili vor mai viza modalităţile concrete de creştere a conectivităţii între România şi Georgia, cu valorificarea potenţialului de tranzit între Europa şi Asia al celor două ţări, în planul transporturilor, energiei şi contactelor interumane.

La finalul convorbirilor, cei doi Preşedinţi vor semna Declaraţia comună privind stabilirea unui Parteneriat Strategic între România şi Georgia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.