Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care modifică legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare care prevede că vor putea deveni ofiţeri în Ministerul Afacerilor Interne, în grad de sublocotenent, şi persoanele care deţin o licenţă în specializări necesare structurilor MAI şi care au absolvit programe de master profesional organizate în scopul formării ofiţerilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Legea promulgată are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât, în Ministerul Afacerilor Interne, ofiţerii în activitate să poată proveni şi din rândul absolvenţilor programelor de studii universitare de master profesional organizate în scopul formării ofiţerilor la instituţiile de formare profesională care pregătesc personal pentru nevoile instituţiei, destinate candidaţilor care deţin o licenţă în specializări universitare necesare structurilor instituţiei.

„În Ministerul Afacerilor Interne, ofiţerii în activitate provin şi din absolvenţi ai programelor de studii universitare de master profesional organizate în scopul formării ofiţerilor la instituţiile de formare profesională care pregătesc personal pentru nevoile instituţiei, destinate candidaţilor care deţin o licenţă în specializări universitare necesare structurilor instituţiei”, potrivit actului normativ promulgat de către şeful statului.

Acestora le este  acordat gradul de sublocotent.

„Numirea în funcţii şi avansarea în grad a cadrelor militare în activitate cărora le sunt incidente reglementări profesionale specifice, stabilite la nivel naţional, se realizează în baza prezentului statut, cu respectarea condiţiilor stabilite prin reglementările respective”, mai indică sursa citată.

Şeful statului a mai promulgat legea  privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2022 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul aparatului de lucru al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative. De asemenea, preşedintele Iohannis a semnat şi decretul de promulgare a legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2018 privind constituirea şi menţinerea unor rezerve minime de ţiţei şi/sau produse petroliere, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.