Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) anunţă că, într-un singur an, au fost raportate peste 220 de incidente de secţionare a fibrei optice, ceea ce reprezintă aproape o treime din totalul orelor-utilizator afectate de incidentele semnificative de securitate. În acest context, conducerea Autorităţii a decis să lanseze un ghid privind protejarea reţelelor de comunicaţii, care include o serie de recomandări pentru prevenirea deteriorării reţelelor în timpul lucrărilor de construcţii, modernizare sau întreţinere.
„Aproximativ 220 de incidente provocate de secţionarea cablurilor de fibră optică au fost raportate în anul 2025, acestea generând aproape o treime din totalul orelor-utilizator afectate de incidentele semnificative de securitate. Pentru a reduce astfel de situaţii şi pentru a îmbunătăţi colaborarea dintre autorităţi, constructori şi operatorii de comunicaţii, ANCOM publică astăzi Ghidul privind protejarea reţelelor de comunicaţii electronice”, arată, miercuri, ANCOM, într-un comunicat de presă.
Potrivit reprezentanţilor ANCOM, documentul a fost elaborat împreună cu principalii furnizori de servicii de comunicaţii electronice din România şi cu Asociaţia Operatorilor Mobili din România (AOMR), ghidul reunind recomandări practice pentru prevenirea deteriorării reţelelor în timpul lucrărilor de construcţii, modernizare sau întreţinere.
Reţelele de comunicaţii electronice susţin funcţionarea unor servicii esenţiale utilizate zilnic de cetăţeni, instituţii publice şi companii, de la accesul la internet şi telefonie până la apelurile către 112, transmiterea mesajelor RO-ALERT, plăţile electronice sau serviciile publice digitale, arată oficialii Autorităţii.
Ghidul era necesar, în contextul în care, în ultimii ani, operatorii au semnalat o creştere a numărului de incidente cauzate de lucrări executate în apropierea reţelelor existente, precum şi de acte de vandalism sau furt.
Aceste incidente pot provoca întreruperi ale serviciilor, costuri ridicate de remediere şi dificultăţi pentru utilizatori şi pentru activitatea unor instituţii şi operatori economici, atrage atenţia conducerea ANCOM.
Ghidul se adresează autorităţilor publice, dezvoltatorilor, constructorilor, operatorilor de utilităţi şi tuturor organizaţiilor care desfăşoară lucrări în apropierea reţelelor de comunicaţii electronice.
Documentul include recomandări pentru identificarea şi protejarea reţelelor existente înainte de începerea lucrărilor; exemple de bune practici privind coordonarea dintre autorităţi, constructori şi operatorii de comunicaţii; orientări privind notificarea şi gestionarea incidentelor; informaţii despre cadrul legislativ şi responsabilităţile fiecărei părţi implicate, precum şi un model de colaborare destinat autorităţilor locale şi operatorilor.
„Printre măsurile recomandate se numără consultarea operatorilor încă din etapa de proiectare, verificarea documentaţiilor tehnice, instruirea personalului din şantiere şi stabilirea unor canale clare de comunicare pe durata lucrărilor”, se precizează în comunicat.
Prin publicarea acestui ghid, ANCOM şi partenerii din industrie urmăresc să sprijine dezvoltarea proiectelor de infrastructură în condiţii de siguranţă, să reducă numărul incidentelor care afectează reţelele de comunicaţii şi să contribuie la protejarea serviciilor digitale de care depind cetăţenii, companiile şi instituţiile publice, susţine conducerea ANCOM.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia publică independentă a statului român care are rolul de a proteja şi promova interesele utilizatorilor de servicii de comunicaţii electronice, servicii poştale şi servicii digitale.


























