Preşedintele Klaus Iohannis a cerut vineri Parlamentului reexaminarea Legii privind înfiinţarea Muzeului Regional „Memorialul Golgota Bucovinei”, arătând că aceasta conţine o serie de dispoziţii inaplicabile şi instituie un regim juridic neclar al instituţiei înfiinţate, al bunurilor care formează obiectul colecţiilor muzeului, respectiv cu privire la competenţele autorităţilor publice şi persoanelor de drept privat implicate în procesul de înfiinţare, dar şi în gestionarea curentă a activităţii muzeului, aspecte ce impun reanalizarea legii de către Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Administraţia Prezienţială arată că la data de 3 iulie 2023, Parlamentul României a transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării, Legea privind înfiinţarea Muzeului Regional „Memorialul Golgota Bucovinei”, care are ca obiect de reglementare înfiinţarea Muzeului „Memorialul Golgota Bucovineiˮ, instituţie publică de importanţă regională, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii.

”Fără a pune în discuţie prilejul, scopurile şi obiectivele urmărite de legea trimisă la promulgare, considerăm că aceasta conţine o serie de dispoziţii inaplicabile şi instituie un regim juridic neclar al instituţiei înfiinţate, al bunurilor care formează obiectul colecţiilor muzeului, respectiv cu privire la competenţele autorităţilor publice şi persoanelor de drept privat implicate în procesul de înfiinţare, dar şi în gestionarea curentă a activităţii muzeului, aspecte ce impun reanalizarea legii de către Parlament”, precizează comunicatul oficial. Şeful statului reclamă neclaritatea statutului juridic al Muzeului Regional „Memorialul Golgota Bucovinei”.

”Din ansamblul reglementărilor cuprinse în legea supusă reexaminării rezultă că raporturile juridice dintre Ministerul Culturii, în subordinea căruia se înfiinţează muzeul regional, şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor sunt neclare în ceea ce priveşte atribuţiile concrete ale acestora din perspectiva organizării concursului de proiecte de management, a atribuirii contractului de management, a modalităţilor de finanţare, a constituirii patrimoniului iniţial al acestuia, a edificării construcţiei muzeului pe terenul pus la dispoziţie cu titlu gratuit pe toată perioada de existenţă a construcţiei de către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, a obţinerii autorizaţiilor prevăzute de lege şi chiar a titularului acestora”, spune şeful statului în cererea de reexaminare. Preşedintele mai atrage atenţia asupra neclarităţii cu privire la dispoziţiile legale aplicabile Muzeului Regional „Memorialul Golgota Bucovinei” şi neclaritatea cu privire la competenţa aprobării regulamentului de organizare şi funcţionare şi a regulamentului de ordine interioară Alte aspecte se referă la neclaritatea regimului juridic al bunurilor care alcătuiesc patrimoniul muzeului, care ”este de natură să afecteze buna administrare a muzeului şi conservarea bunurilor de patrimoniu cultural”.

”De asemenea, este neclar modul în care se va putea aplica art. 4 alin. (2) din legea supusă reexaminării, conform căruia patrimoniul muzeului poate fi îmbogăţit şi completat prin bunuri date în administrare de către Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, întrucât această comisie nu are personalitate juridică şi, prin urmare, nu poate deţine şi nici transmite patrimoniu. Nu în ultimul rând, considerăm că soluţia legislativă propusă la art. 4 alin. (3) din legea supusă reexaminării - potrivit căreia: „Bunurile mobile şi imobile aflate în administrarea muzeului se gestionează potrivit prevederilor legale în vigoare, conducerea instituţiei fiind obligată să aplice măsurile prevăzute de lege, în vederea protejării acestora” - este una mult prea generală şi care, în contextul neclarităţii celorlalte norme aplicabile, este de natură să genereze confuzie cu privire la gestionarea patrimoniului muzeal”, arată preşedintele.

Şeful statului mai afirmă că acordarea titulaturii de muzeu de importanţă regională vine în contradicţie cu unele prevederi ale Legii nr. 311/2003 ”Deşi Muzeul Regional „Memorialul Golgota Bucovinei” se înfiinţează prin derogare de la art. 16 alin. (1) şi art. 17 alin. (2) din Legea muzeelor şi colecţiilor publice nr. 311/2003, norme referitoare la procedura înfiinţării prin Hotărâre de Guvern, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, celelalte norme ale Legii nr. 311/2003 sunt aplicabile. Astfel, spre exemplu, potrivit art. 14 din Legea nr. 311/2003, un muzeu poate fi calificat drept muzeu de importanţă regională în funcţie de aria de acoperire teritorială, de mărimea şi importanţa patrimoniului, iar potrivit art. 15 alin. (2) din acelaşi act normativ: „Muzeele şi colecţiile publice de importanţă regională sunt muzeele şi colecţiile publice de drept public sau de drept privat, care deţin în patrimoniul lor muzeal bunurile prevăzute la alin. (1), semnificative în plan regional”. Nu în ultimul rând, potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 311/20023: „În cadrul muzeelor şi al colecţiilor publice de drept public de importanţă naţională, regională şi judeţeană funcţionarea consiliilor ştiinţifice este obligatorie”. (..) În consecinţă, este neclar cum vor fi aplicate şi respectate standardele anterior menţionate ale Legii nr. 311/2003 şi care este modalitatea de corelare a dispoziţiilor din legea supusă reexaminării cu normele anterior amintite, de la care legea nu derogă”, spune preşedintele. ”Faţă de argumentele expuse mai sus şi având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii privind înfiinţarea Muzeului Regional „Memorialul Golgota Bucovinei””, cere şeful statului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.