Preşedintele Iohannis participă la şedinţa de Guvern. VIDEO

Preşedintele Iohannis participă la şedinţa de Guvern. VIDEO
Preşedintele Iohannis participă la şedinţa de Guvern (FOTO: presidency.ro)

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri, la şedinţa de Guvern, programată să înceapă la ora 9.30.

Preşedintele Iohannis a sosit, la ora transmiterii acestei ştiri, la Palatul Victoria.

Participarea preşedintelui vine în contextul în care în spaţiul public au apărut informaţii privind posibilitatea introducerii pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern a unui proiect de OUG de modificare a Codului penal, inclusiv în vederea graţierii unor pedepse şi dezincriminării unor fapte.

Potrivit Constituţiei, preşedintele poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.

Preşedintele prezidează şedinţele de Guvern la care participă.

Este prima şedinţă de Guvern la care vine Klaus Iohannis în timpul mandatului său.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor