O judecătoare federală americană, Ana Reyes, a suspendat de urgenţă orice nouă despădurire pe un teren de golf, la Washington - unul dintre multiplele proiecte ale preşedintelui Donald Trump în capitala americană -, în urma tăierii a sute de arbori, relatează AFP.
Magistrata a dat câştig de cauză unor apărători ai mediului care au tras sâmbătă un semnal de alarmă cu privire la tăierea a aproximativ 500 de arbori pe acest teren, şi cu privire la intenţia autorităţilor de a tăia alte sute de arbori în cursul acestei săptămâni.

The Trump administration has begun a new round of tree-cutting at the historic public East Potomac Golf Links in Washington, D.C., as part of a plan to redesign the property into a championship-level golf course. An initial batch of 169 trees began being removed, with another 90 trees scheduled for removal shortly after. Does DC need a "Championship Golf Course? " No! He's planning on destroying as much as he can and no one is stopping him. ????
- Gianl1974 (@Gianl1974) October 12, 2026
"Eliminarea a sute de arbori de pe terenul de golf East Potomac este permanentă", subliniază ea într-o hotărâre scurtă, prin care ordonă, în consecinţă, interzicerea oricărei tăieri de arbori până marţi sau până la noi ordine de la tribunal.
Ea a convocat, o audiere de urgenţă, luni dimineaţa, prin videoconferinţă, în care a audiat argumentele celor două părţi, cu privire la lipsa unui preaviz rezonabil al Guvernului, care a informat tribunalul şi partea adversă abia vineri noaptea cu privire la intenţiile pe care le are.
Donald Trump, un mare amator de golf, vrea să renoveze acest teren de golf, despre care susţine că este degradat şi că ar putea găzdui turnee de golf majore.

As President Trump toured the East Potomac Golf Links in D.C., he carried what appeared to be plans showing a far more extensive redevelopment of the course than officials have publicly disclosed, potentially transforming it into a championship venue. https://t.co/HJeZ9I7jWL https://t.co/EAtsoQ46im
- The Washington Post (@washingtonpost) July 1, 2026
Fostul promotor imobiliar şi-a multiplicat, după ce s-a întors la Casa Albă, în ianuarie 2025, proiectele de construcţie şi renovare, cu scopul de a-şi lăsa amprenta asupra Washingtonului, şi susţine că astfel vrea să redea capitalei federale splendoarea neglijată, în opinia sa, de către predecesorii săi.
Însă opoziţia democrată îl acuză de faptul că delapidează bani publici în favoarea vanităţii sale, iar unele dintre aceste planuri au fost contestate în justiţie.
Între ele se află faraonica Sală de Bal pe care a pus să fie construită la Casa Albă, după ce a pus să fie distrusă cu buldozerul o întreagă aripă a reşedinţiei preşedinţilor americani, sau renovarea Sălii de Spectacole a Kennedy Center, pe care vrea să-şi pună numele.
Donald Trump a recunoscut această motivaţie personală într-un interviu publicat la începutul lui septembrie.
"Nimeni n-o va face atunci când nu voi mai fi aici. Când voi pleca de aici, nimeni n-o va face", a declarat miliardarul republican New York Magazine, care-l întreba dacă a lansat toate aceste şantiere pentru a se glorifica pe sine.



























