Preşedintele Klaus Iohannis are, miercuri, de la ora 17.00, consultări cu reprezentanţii autorităţii judecătoreşti şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor pe tema referendumului pe justiţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat la Cotroceni, miercuri, de la ora 17.00, reprezentanţi ai autorităţii judecătoreşti şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor pe tema situaţiei actuale din sistemul judiciar. 

Aceeaşi temă de discuţii a fost abordată, marţi, de către şeful statului cu reprezentanţi ai societăţii civile. 

La ieşirea de la discuţii, unii dintre participanţi au afirmat că preşedintele s-a aşezat la masă şi a spus: ”Sunt hotărât să convoc referendumul”.

Scrutinul ar urma să aibă loc în ziua alegerilor europarlamentare, iar întrebarea ar urma să fie făcută publică până în 4 aprilie.

„Cred că va fi o întrebare simplă, din câte am înţeles, deşi propunerile au fost foarte variate, care să poată ajunge la cel mai larg public cu putinţă, pentru că vorbim de un referendum consultativ, într-un context politic complicat şi controversat”, a spus Cristian Pârvulescu, după consultări. 

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, săptămână trecută, la o dezbatere organizată de Festivalul OneWorld, că este „aproape hotărât” să organizeze un referendum pe justiţie în ziua alegerilor europarlamentare din 26 mai.

Iohannis a declarat sâmbătă, la Gala TNL, unde a primit premiul "Garantul Democraţiei", că, pentru a da românilor votul înapoi, a început să reevalueze ideea unui referendum. El a afirmat că din cauza PSD România nu s-a dezvoltat mai mult, din cauza PSD România nu s-a dezvoltat mai bine. 

„Pentru a da românilor votul înapoi am început să reevaluez ideea unui referendum. Fiindcă doar aşa românii pot arăta că nu mai sunt de acord cu felul în care PSD strică legile justiţiei, îşi bate joc de ţară, îşi bate joc de români. Am invitat deja pentru începutul săptămânii viitoare pe foarte mulţi români interesaţi, cu care voi avea consultări pe tema referendumului, fiindcă îmi doresc un referendum bine organizat, bine gândit, un referendum în parteneriat cu societatea civilă, cu partidele politice de bună-credinţă şi împreună cu românii şi cu voi!, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.