Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi spre reexaminare Parlamentului legea privind Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. Acesta consideră că, deşi noile prevederi reprezintă o consecinţă a reevaluării întregului sistem de publicitate mobiliară, unele dispoziţii se impun a fi reexaminate de către Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit cererii de reexaminare, preşedintele spune, referitor la alin. (6) al art. 4 din lege, că este necesară “delimitarea actelor care vor intra în competenţa fiecărui titular al dreptului de înregistrare, în caz contrar putându-se ajunge la o relaţie concurenţială denaturată între operatori, corpul profesional al acestora şi autoritatea ce exercită supravegherea şi controlul activităţii operatorilor şi al agenţilor acestora”.

Aceeaşi sursă arată că prin textul art. 12 se instituie o interdicţie pentru persoanele care pot ocupa postul de director de Registru cu scopul de a asigura un cadru de integritate pentru activitatea specifică reglementată prin prezenta lege. “Este necesar însă ca, în vederea întăririi cadrului de integritate în acest domeniu, să fie introduse în sfera acestei interdicţii şi alte infracţiuni, precum infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, respectiv menţionarea tuturor infracţiunilor contra patrimoniului, nu doar a celor săvârşite prin nesocotirea încrederii”, mai spune preşedintele în sesizare.

Totodată, în art. 14 alin. (3) lit. e) din lege se arată  „adoptarea hotărârilor Adunării generale a Corpului Operatorilor se realizează în prezenţa majorităţii absolute a membrilor Corpului Operatorilor, la prima convocare, respectiv, indiferent de numărul membrilor Corpului Operatorilor prezenţi, la a doua convocare, iar hotărârile se iau, în toate cazurile, cu majoritatea celor prezenţi”.

Aici preşedintele consideră că, “având în vedere că Adunarea generală este un organ colegial ale cărui decizii se iau prin vot, apreciem că principiul majorităţii trebuie să fie relevant atât pentru luarea deciziei, cât şi pentru cvorum". Aceasta, întrucât lipsa cvorumului pentru a doua şedinţă convocată poate fi de natură să diminueze legitimitatea deciziei Adunării generale a Corpului Operatorilor. În vederea soluţionării cererii de autorizare, Autoritatea de Supraveghere verifică îndeplinirea condiţiilor stabilite de lege, precum şi gradul de satisfacere a unor criterii, printre care „numărul de birouri teritoriale care vor opera în Registru, precum şi gradul de acoperire teritorială a solicitantului - art. 18 alin. (6) lit. a) din legea supusă reexaminării, mai spune preşedintele Klaus Iohannis în sesizare.

Preşedinţia consideră că această dispoziţie este neclară, imprecisă şi poate genera impredictibilitate în aplicare. Astfel, nu este clar dacă numărul de birouri la care se referă este cel al birourilor teritoriale existente la momentul autorizării sau un număr de birouri teritoriale minim ce urmează a fi atins prin înfiinţarea de birouri după ce a fost dispusă autorizarea operatorului de către autoritatea de supraveghere. “În oricare dintre cele două ipoteze, considerăm că introducerea unui criteriu precum numărul birourilor teritoriale nu este relevant pentru autorizarea desfăşurării unei activităţi care presupune realizarea unor operaţiuni într-un registru electronic la nivel naţional”, se mai arată în textul cererii de reexaminare.

“Într-o altă ordine de idei, semnalăm că prevederea de la art. 18 alin. (6) lit. a) deschide posibilitatea unor reglementări infralegale prin care se statuează un număr relativ de birouri teritoriale pentru autorizarea unui operator, ceea ce ar putea afecta chiar principiul constituţional al accesului liber la o activitate economică”, potrivit aceleiaşi surse.

De asemenea, la art. 18 alin. (10) din lege, preşedintele consideră că şi cu ocazia reînnoirii este necesară o nouă verificare de către Autoritatea de Supraveghere a îndeplinirii tuturor condiţiilor legale prevăzute pentru autorizare. “Din această perspectivă, apreciem că reînnoirea autorizaţiei iniţiale - acordate în urma verificării din partea autorităţii de supraveghere a îndeplinirii condiţiilor legale - nu poate să fie dispusă doar pe baza depunerii unei simple declaraţii pe proprie răspundere dată de operator, motiv pentru care se impune reanalizarea acestor dispoziţii. Mai mult, prin introducerea obligaţiei pentru Autoritatea de Supraveghere de a emite decizia de autorizare ca rezultat al depunerii declaraţiei pe proprie răspundere de către operator, se diminuează rolul Autorităţii de Supraveghere în realizarea atribuţiilor ei”, mai scrie în text.

Conform art. 25 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 21/1996, Consiliul Concurenţei „emite avize sau puncte de vedere pentru proiectele de acte normative, proiectele de documente de politici publice, care pot avea impact anticoncurenţial, şi poate recomanda modificarea acestora”. Mai mult, conform art. 25 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, „în aplicarea alin. (1) lit. l), autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale şi locale au obligaţia să solicite avize sau puncte de vedere atunci când iniţiază proiecte de acte normative, proiecte de documente de politici publice, care pot avea impact anticoncurenţial. Observaţiile şi propunerile formulate în avizul sau punctul de vedere al Consiliului Concurenţei vor fi avute în vedere la definitivarea proiectului de act normativ, respectiv a proiectului de documente de politici publice”.

Preşedintele a criticat şi modificările aduse la art. 27 şi 31 din lege prin care sunt reglementate o serie de taxe ce urmează să fie plătite de către solicitanţii serviciilor de înregistrare în Registru a avizelor de înscriere.

“Cu privire la legea transmisă la promulgare constatăm din analiza documentelor disponibile online pe site-ul celor două Camere ale Parlamentului că nu există un aviz din partea Consiliului Concurenţei cu privire la modul în care reglementarea unor tarife minime şi a criteriilor de stabilire a preţurilor pentru operatori au sau nu un impact anticoncurenţial. Or, faţă de conţinutul normativ al dispoziţiilor art. 27 şi art. 31, dar şi ale art. 32 din legea transmisă la promulgare, apreciem că în cadrul reexaminării de către Parlament este necesară şi consultarea Consiliului Concurenţei”, mai transmite acesta.

Totodată, crede preşedintele, stabilirea unei competenţe teritoriale cu privire la prestarea serviciilor de înscriere în registru poate fi de natură să segmenteze piaţa acestui tip de servicii şi să limiteze nejustificat concurenţa între prestatori. Fiind vorba de o evidenţă electronică centralizată, arondarea operatorilor nu poate fi considerată a servi unui scop anume, raportat la scopul enunţat al reglementării (art. 1). Aceasta cu atât mai mult cu cât art. 13 alin. (1) din legea transmisă la promulgare dispune expres cu privire la posibilitatea autorizării ca operatori şi a resortisanţilor Uniunii Europene „în temeiul dreptului de stabilire sau a dreptului la libera prestare a serviciilor, conform legislaţiei Uniunii Europene şi pe bază de reciprocitate”.

De asemenea, stabilirea unei competenţe teritoriale cu privire la prestarea serviciilor de înscriere în registru ar putea echivala şi cu o intervenţie asupra mecanismelor de formare a preţurilor, cu afectarea intereselor consumatorilor. Astfel, spre exemplu, stabilirea posibilităţii de a percepe tarife „cu niveluri diferite pentru zone geografice diferite”, coroborată cu obligaţia efectuării înscrierilor, în cazul în care debitorul nu are sediul în România, exclusiv prin operatori/agenţi autorizaţi din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, ori coroborată cu obligaţia efectuării înscrierilor în zone în care un singur operator autorizat este activ poate fi de natură să influenţeze tarifele, generând tratament diferenţiat al consumatorilor în funcţie de locul în care aceştia îşi au domiciliul sau, după caz, sediul.

La art. 34 alin. (13) din legea preşedintele apreciază că este prevăzut faptul că  ar trebui reanalizată din perspectiva concilierii imperativului celerităţii prin reglementarea unei proceduri sumare de soluţionare a contestaţiilor privind actele administrative (încheiere dată în camera de consiliu) cu imperativul asigurării unor garanţii suficiente pentru protejarea dreptului la un proces echitabil, garanţii care ar presupune o procedură mai complexă, în care părţile să fie citate şi să aibă acces la o cale de atac.

În cadrul art. 35 alin. (9) din legea critica preşeditelui spune că, “în condiţiile în care evidenţa se ţine într-un registru electronic la nivel naţional, rămâne de analizat în ce măsură se justifică depunerea înscrierilor în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară prin intermediul unor operatori/agenţi din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel unde îşi are domiciliul/sediul unul dintre debitori şi prin prisma argumentelor dezvoltate la pct. 6 al prezentei cereri de reexaminare. În plus, subliniem că, în prezent, solicitantul are opţiunea alegerii operatorului ce va efectua înscrierea în arhivă, având în vedere că momentul înscrierii în arhivă a unui document remis acestuia este momentul în care sistemul informatic al arhivei analizează transmisia respectivă şi determină că toate datele necesare au fost recepţionate în formatul corespunzător şi pot fi citite. 

"Faţă de scopul legii - instituirea unui regim juridic pentru un sistem naţional de interes public - precum şi de finalitatea concretă urmărită prin înregistrarea garanţiei în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară - evidenţa priorităţii în caz de executare silită - apreciem că norma se impune a fi reanalizată de către Parlament, în opinia noastră criteriul teritorialităţii nefiind în măsură să asigure eficienţa înscrierii cu prioritate a garanţiilor mobiliare”, conchide el.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.