Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, despre desecretizarea informaţiilor privind vila de protocol din Aviatorilor: Costurile vor veni foarte rapid şi vedem care este traseul corect şi legal privind destinaţia acelei clădiri. Despre solicitarea făcută Secretarului general al Guvernului şi nu vicepremierului Marian Neacşu, el a precizat că RA-APPS este în subordinea Secretariatului general al Guvernului şi pentur că ”până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii, a pornit cu sfinţii întâi”.
”Momentan, am cerut în şedinţa de guvernă de astăzi, de dimineaţă. Aştept de la secretarul general şi, pe urmă, cum e firesc, ministrul justiţiei să ne spună dacă este ceva”, a spus premierul despre desecretizarea informaţiilor privind vila de protocol din Aviatorilor.
Întrebat de ce nu a cerut informaţiile la vicepremierul Marian Neacşu, în subordinea căruia se află RA-APPS, şeful Executivului a precizat că RAAPPS-ul se află în subordinea secretarului general al Guvernului.
”Cu adevărat, vicepremierul are mai multe în coordonare. Şi atunci, părerea mea, ştiţi vorba aceea, până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii. Am pornit cu sfinţii întâi”, a comentat Ciolacu.
Despre momentul ales pentru a cere această desecretizare, Marcel Ciolacu a afirmat că a auzit într-o dezbatere televizată că şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, este de acord cu acest demers.
Premierul a precizat că nu a fost nici o solicitare până în acest moment, deşi aceste discuţii erau şi când Nicoale Ciucă era prim-ministru.
”Cred că costurile o să vină foarte rapid şi vedem care este traseul corect şi legal pentru a vedea destinaţia acelei clădiri”, a afirmat Ciolacu.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că i-a cerut secretarului general al Guvernului să declanşeze procedura de desecretizare a cheltuielilor efectuate de RAPPS la Vila din Aviatorilor numărul 86, el precizând că românii au dreptul să ştie ce cheltuieli au fost făcute pentru renovarea imobilului şi dacă e adevărat că a fost repartizată lui Klaus Iohannis
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...