veteranii constituie exemple de curaj şi responsabilitate în societate, iar în actuala perioadă, când mulţi dintre tineri sunt în căutarea de repere ori modele, exemplul celor a căror zi o marcăm astăzi le poate fi călăuzitor sau poate chiar salvator în viaţă, afirmă ministrul de Interne în mesajul de Ziua Veteranilor. El afirmă că ministerul pe care îl conduce a acordat peste 3000 de titluri de veteran al teatrelor de operaţii şi că, în acest an, 52 de poliţişti şi jandarmi, dintre care o treime sunt femei, participă la misiuni sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Uniunii Europene în teatrele de operaţii din Moldova, Ucraina, Georgia, Cipru, Somalia, Sudanul de Sud, Niger, Republica Centrafricană, Republica Democratică Congo şi Haiti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prezentăm integral mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Veteranilor:

”Astăzi, de Ziua Veteranilor, doresc să transmit salutul meu tuturor veteranilor României, inclusiv angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne care au reprezentat România în misiuni nobile, dar riscante, din zone „fierbinţi" ale mapamondului.

Pentru România, Ziua Veteranilor are o semnificaţie aparte. Dincolo de încheierea oficială a Primului Război Mondial - odată cu intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, a Armistiţiului dintre Puterile Antantei şi Germania - pentru România, 1918 este anul Marii Uniri, al constituirii României la care au visat şi pentru care s-au sacrificat români patrioţi.

Istoria nu este constituită din coincidenţe, ci din sincronicităţi, astfel că data de 11 noiembrie se consolida ca reper istoric naţional după ce, 85 de ani mai târziu, în 2003, cădea la datorie sublocotenentul post-mortem Iosif-Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat în Teatrul de Operaţii din Afganistan. 

Aşadar, 11 noiembrie este o dată care, pentru România, ca stat cu adevărat integrat în marea familie europeană, stă sub semnul sacrificiului şi continuităţii, o mărturie a deplinei asumări a responsabilităţilor ce ţin de apărarea libertăţii şi securităţii colective.

Faptul că, până în prezent, Ministerul Afacerilor Interne a acordat peste 3000 de titluri de veteran al teatrelor de operaţii este mărturia implicării personalului acestei instituţii, cu patriotism şi curaj, în eforturile comune de apărare a valorilor şi principiilor care stau la baza constituirii alianţelor economice, politice şi militare actuale.

În acest an, 52 de poliţişti şi jandarmi, dintre care o treime sunt femei, participă la misiuni sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Uniunii Europene în teatrele de operaţii din Moldova, Ucraina, Georgia, Cipru, Somalia, Sudanul de Sud, Niger, Republica Centrafricană, Republica Democratică Congo şi Haiti.

Profesionalismul şi implicarea cadrelor MAI au fost apreciate în mod deosebit de parteneri internaţionali, imaginea creată României fiind de stat pregătit să combată efectele crizelor şi să lupte pentru menţinerea păcii şi securităţii globale.  

Cu siguranţă, veteranii constituie exemple de curaj şi responsabilitate în societate, iar în actuala perioadă, când mulţi dintre tineri sunt în căutarea de repere ori modele, exemplul celor a căror zi o marcăm astăzi le poate fi călăuzitor sau poate chiar salvator în viaţă.

Este o onoare să îi avem, printre noi, pe cei care, cu credinţă şi devotament,  şi-au făcut datoria faţă de ţară. Merită respectul şi admiraţia noastră, indiferent de generaţia din care fac parte ori de fronturile pe care şi-au purtat luptele în numele României!

Şi, pentru a înţelege mai bine lumea în care trăim şi ce ne poate rezerva viitorul, recursul la istorie se impune ca un act firesc pentru a nu repeta greşelile trecutului.

Cinste veteranilor României!”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.