Partidul Naţional Liberal solicită, marţi, responsabilitate parlamentară din partea tuturor partidelor şi grupurilor parlamentare pentru adoptarea legislaţiei necesare privind PNRR şi transmite PSD să-şi respecte promisiunea de a susţine şi vota toate actele normative necesare, astfel încât România să nu fie penalizată şi să nu piardă fondurile. PNL mai anunţă că parlamentarii liberali sunt gata să depună iniţiativele legislative necesare, iar o procedură parlamentară accelerată, agreată de o majoritate a parlamentarilor, poate conduce la rezultatele dorite.
PNL reaminteşte că România are în faţă un calendar foarte strâns pentru a finaliza legile la care s-a angajat prin PNRR, iar nerespectarea acestui calendar va duce la penalizări şi pierderi de fonduri de către ţara noastră.
”Avem înaintea noastră mai puţin de o lună de zile din actuala sesiune parlamentară şi e nevoie de o mobilizare importantă pentru ca cele aproape 50 de acte normative necesare să fie votate în Parlament”, precizează PNL.
Liberalii menţionează că, ”în scopul evitării unui scenariu negativ pentru România, PNL solicită responsabilitate şi prioritizare parlamentară pentru adoptarea rapidă a tuturor legilor restante legate de PNRR”.
”În condiţiile imposibilităţii legale a adoptării ordonanţelor de urgenţă de către guvernul în funcţie, parlamentarii liberali sunt gata să depună iniţiativele legislative necesare, iar o procedură parlamentară accelerată, agreată de o majoritate a parlamentarilor, poate conduce la rezultatele dorite. Cerem în special PSD să-şi respecte promisiunea de a susţine şi vota toate actele normative necesare, astfel încât România să nu fie penalizată şi să nu piardă fonduri PNRR”, mai spune PNL.
