PNL afirmă că este dincolo de orice imaginaţie ca, într-un stat democratic, ministrul Justiţiei să se pronunţe asupra corectitudinii deciziei unei instanţe sau ca pim-ministrul unei ţări democratice să-şi poată permite să nege valabilitatea deciziei unei instanţe de judecată. Liberalii cer demisia Vioricăi Dăncilă şi a lui Tudorel Toader.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Reprezentanţii PSD aserviţi lui Liviu Dragnea au depăşit orice limită privitoare la respectarea independenţei Justiţiei, prin atacurile extrem de grave lansate împotriva judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca urmare a condamnării liderului PSD. România nu are voie, ca stat al Uniunii Europene şi al NATO, să cadă pradă unui sistem mafiot precum cel pe care îl devoalează reacţiile acestor indivizi captivi clanului Dragnea", transmite PNL printr-un comunicat de presă.

De asemena, PNL condamnă tacticile "menite să intimideze judecătorii şi procurorii şi face un apel public pentru apărarea independenţei acestora de către toţi cei care cred în principiul egalităţii în faţa Legii".

Liberalii spun că aşa cum ei nu s-au pronunţat cu privire la sentinţe, nici alte formaţiuni să nu o facă, afirmând că "planul de intimidare a ÎCCJ a fost pus la punct de Liviu Dragnea".

"PNL nu s-a pronunţat asupra soluţiilor cu caracter penal date de instanţele de judecată şi solicităm tuturor formaţiunilor politice să respecte această linie roşie caracteristică unui stat de drept. Subliniem faptul că planul de intimidare a completului ÎCCJ a fost pus la punct de Liviu Dragnea odată cu mitingul organizat în Bucureşti, prin nenumărate abuzuri, cu scopul de a obţine o soluţie favorabilă în instanţă. A fost un eşec, iar singura opţiune a lui Liviu Dragnea este să-şi dea demisia din toate funcţiile publice", susţine PNL.

Liberalii critică şi declaraţiile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, afirmând că este "dincolo de orice imaginaţie" ca acesta să se pronunţe asupra corectitudinii unei decizii date de instanţă.

"Totodată, este dincolo de orice imaginaţie ca, într-un stat democratic, ministrul Justiţiei să se pronunţe asupra corectitudinii deciziei unei instanţe. Tudorel Toader trebuie să demisioneze imediat atât din poziţia de ministru, cât şi din cea de membru al Comisiei de la Veneţia, unde a primit un nou mandat drept tain din partea lui Liviu Dragnea", se arată în comunicat.

PNL spune că şi premierul Viorica Dăncilă trebuie să părăsească funcţia, deoarece a negat valabilitatea deciziei date de instanţa supremă în cazul lui Liviu Dragnea.

"De asemenea, premierul care nu înţelege ceea ce citeşte, Vasilica Viorica Dăncilă, trebuie să părăsească imediat funcţia deţinută întrucât poziţia domniei sale contravine în mod flagrant principiului separaţiei puterilor în stat. Prim-ministrul unei ţări democratice nu-şi poate permite să nege valabilitatea deciziei unei instanţe de judecată. Solicităm imperios tuturor parlamentarilor PSD să se delimiteze de afirmaţiile impardonabile la adresa deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie făcute şi în numele lor de acoliţii lui Liviu Dragnea", conchide PNL.

Premierul Viorica Dăncilă susţine că sentinţa în cazul lui Liviu Dragnea "ne arată că modul în care în România se aplică legea este încă sub influenţa arbitrariului" şi fapta pentru care a fost condamnat în primă instanţă este prevăzută de un articol pentru care CCR a dat deja o decizie că trebuie modificat, afirmând că ea crede cu tărie în nevinovăţia liderului PSD şi îl asigură de toată susţinerea ei. 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, vineri, la Iaşi, că nu poate comenta sentinţa în cazul liderului PSD Liviu Dragnea pentru că nu a văzut motivarea, dar a auzit că doi judecători au făcut majoritate spre condamnare, că ”n-au luat în considerare decizia CCR”. Acesta a explicat că a făcut parte dintre judecătorii Curţii Constituţionale în momentul în care s-a stabilit că abuzul în serviciu există doar dacă s-au încălcat prevederile unei legi sau ale unei ordonanţe. ”Nu cred că un judecător nu ia în considerare o decizie a Curţii”, a spus Toader.
 
ICCJ a precizat că membrii Executivului sau Legislativului nu au căderea să aprecieze în ce măsură o hotărâre judecătorească va fi menţinută şi nici nu au competenţa legală de a constata că aplicarea legii e sub influenţa arbitrariului şi că a susţine că Înalta Curte a încălcat deciziile Curţii Constituţionale înainte de a cunoaşte conţinutul şi raţionamentul logico-juridic al hotărârii şi aruncă îndoiala asupra actului de justiţie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.