PNL anunţă că 90% din membrii UNPR Ploieşti au trecut la liberali, liderul UNPR Prahova spune că e o “dezinformare”

Preşedintele PNL Ploieşti, Andrei Volosevici, a anunţat într-o conferinţă de presă că aproximativ 90% din membrii UNPR Ploieşti, în frunte cu preşedintele organizaţiei municipale, au trecut la PNL, în replică preşedintele organizaţiei judeţene UNPR Prahova, Daniel Niculae, spunând că este vorba despre o ”dezinformare”.

Liderul PNL Ploieşti, Andrei Volosevici, a anunţat într-o conferinţă de presă că aproximativ 90% din membrii filialei municipiului Ploieşti a UNPR au decis să se înscrie în PNL, printre aceştia numărându-se şi preşedintele de până acum al UNPR Ploieşti, Valentin Marcu, fost consilier local din partea PDL în mandatul trecut. Acesta conducea UNPR Ploieşti din anul 2013.  

”În urma unei discuţii pe care am avut-o cu colegii noştri, oameni cu care am mai lucrat de altfel, 90% din organizaţia UNPR Ploieşti se înscrie în PNL”, a anunţat preşedintele PNL Ploieşti.

Întrebat despre câţi membri de partid este vorba, Andrei Volosevici a spus că nu are o cifră exactă şi că urmează să fie semnate adeziunile.

”Până una, alta discutăm de 20-30 de persoane”, a mai spus Volosevici.

Contactat telefonic, preşedintele organizaţiei judeţene Prahova a UNPR, Daniel Niculae, a spus că este vorba despre ”10-15 membri care au trecut la PNL”, dar că aceştia nu reprezintă în niciun caz filiala UNPR Ploieşti, care are aproximativ 3.000 de membri cu adeziune.

”A pleca un grupă de 10-15 persoane într-o altă formaţiune politică nu înseamnă că a plecat toată organizaţia. (...) Sunt dezinformări de presă. Dacă domnul Volosevici a avut sau nu a avut maturitatea politică să înţeleagă că organizaţia UNPR Ploieşti nu se constituie din aceste 10-15 persoane, este problema dânsului dacă s-a lăsat dezinformat de cei care au trecut în zona respectivă”, a mai declarat Daniel Niculae.

Acesta a precizat că în prezent organizaţia UNPR Ploieşti este condusă de Valentin Sava, un alt fost membru în Consiliul Local Ploieşti din mandatul 2008 -2012 ales din partea PDL.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră