Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a semnat, vineri, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acţiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România şi Germania. Documentul stabileşte mecanisme pentru intensificarea dialogului politico-diplomatic privitor la agenda bilaterală, conlucrarea la nivelul UE, coordonarea dosarelor prioritare privind afacerile strategice, securitare şi multilaterale şi evidenţiază importanţa cooperării şi sprijinului în cadrul procesului de aderare a României la OCDE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), semnarea a avut loc în prezenţa preşedintelui României, Nicuşor Dan, şi a  cancelarului federal Friedrich Merz, în contextul vizitei oficiale făcute la Berlin de şeful statului român.

Planul de Acţiune este un cadru concret pentru intensificarea parteneriatului între cele două ţări şi structurează domeniile de importanţă strategică comune cu scopul extinderii şi aprofundării cooperării în aceste sectoare.

”Documentul stabileşte mecanisme pentru intensificarea dialogului politico-diplomatic privitor la agenda bilaterală, conlucrarea la nivelul UE, coordonarea dosarelor prioritare privind afacerile strategice, securitare şi multilaterale. Între acestea, un element central îl reprezintă războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, sprijinul pentru Ucraina, Republica Moldova şi alte state partenere în vecinătatea estică a UE şi Balcanii de Vest”, arată MAE.

Ministerul adaugă că Planul de Acţiune evidenţiază importanţa cooperării şi sprijinului în cadrul procesului de aderare a României la OCDE şi face referire la consolidarea cooperării privind afacerile consulare, comunicarea strategică şi diplomaţia publică.

”Conlucrarea României şi Germaniei în domeniul politicilor europene constituie un alt sector central, în spiritul angajamentului celor două ţări pentru o Uniune Europeană unită, rezilientă, sigură, prosperă şi orientată către viitor. O atenţie specială este acordată cooperării în domeniul politicilor de securitate şi apărare, cu accent asupra contribuţiei comune la efortul de consolidare a posturii de descurajare şi apărare a NATO şi, îndeosebi, pe Flancul Estic al Alianţei, precum şi cooperării în domeniul industriei de apărare, inclusiv în ceea ce priveşte coordonarea în cadrul iniţiativelor şi instrumentelor UE şi NATO”, adaugă MAE.

Totodată, Planul de Acţiune evidenţiază prioritatea pe care o reprezintă extinderea pe mai departe a actualei cooperări economice solide, a comerţului bilateral şi a investiţiilor substanţiale care generează locuri de muncă. Acest aspect este cu atât mai semnificativ cu cât Germania se menţine drept principalul partener comercial al României, cu o valoare a schimburilor comerciale de peste 42 de miliarde de euro la nivelul anului 2024 şi o pondere de peste 20% din totalul exporturilor României, şi reprezintă, totodată, primul investitor în economia românească, potrivit statisticilor BNR.

Documentul vizează totodată valorificarea oportunităţilor de cooperare mai apropiată în domenii precum tranziţia energetică, transporturile şi conectivitatea, justiţia şi afacerile interne, în concordanţă cu priorităţile identificate de ministerele de resort din cele două ţări. 

De asemenea, Planul urmăreşte fructificarea, pe mai departe, a patrimoniului şi a relaţiilor socio-culturale împărtăşite de România şi Germania. Un rol crucial în acest sens este deţinut atât de persoanele care aparţin minorităţii germane din România, cât şi de comunitatea românească din Germania, care număra, la finele anului 2024, peste 900.000 persoane, în creştere faţă de anii precedenţi, şi care aduc o substanţă deosebită relaţiilor bilaterale.

”În egală măsură, în domeniul muncii şi afacerilor sociale, este evidenţiată oportunitatea continuării unei cooperări aprofundate în baza unei Declaraţii comune de intenţie între ministerele de resort din România şi Germania. De asemenea, este urmărită implementarea programelor bilaterale de lucru în domenii precum protecţia socială, cu accent asupra protejării lucrătorilor mobili. Importanţa semnării acestui document este amplificată şi de contextul simbolic, în condiţiile în care anul acesta România şi Republica Federală Germania marchează 145 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale”, mai arată MAE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.