Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că, în opinia sa, premierul Ilie Bolojan ”pune prea mult orgoliu personal” în subiectul privind legea care modifică pensiile magistraţilor. ”Îl bănuiesc că în acest moment a pus şi pune prea mult orgoliu personal în acest subiect. E mai mare orgoliul decât dorinţa de a trece această lege”, susţine Grindeanu, amintind că inclusiv şeful statului a avut propuneri de care Guvernul nu a ţinut cont.
Sorin Grindeanu a afirmat, marţi seară, într-o intervenţie telefonică la România Tv, că premierul Ilie Bolojan susţine reluarea legii privind reforma pensiilor judecătorilor şi procurorilor într-o formă similară.
”A spus că ar fi bine să o reluăm în aceeaşi formă. (...) Sunt articole care, dacă se intra în judecata de pe fond la această propunere, ar fi picat la testul de constituţionalitate. Să-ţi doreşti să reiei aceeaşi formă, să te duci în faţa Curţii cu aceeaşi formă a legii, nu înseamnă decât că îţi doreşti să nu treacă, ca să fim cât se poate de clari”, a susţinut Sorin Grindeanu.
Întrebat dacă îl bănuieşte pe prim-ministru că a făcut legea privind pensiile magistraţilor ”de formă”, pentru a putea spune că a dorit reforma, dar că aceasta a fost blocată, Grindeanu a răspuns: ”Îl bănuiesc că în acest moment a pus şi pune prea mult orgoliu personal în acest subiect. E mai mare orgoliul decât dorinţa de a trece această lege. Aş vrea să adaug ceva: inclusiv preşedintele României, aşa cum bine ştiţi, a avut ceva, să zicem, amendamente pe textul legii şi a transmis aceste amendamente către coaliţie. Nu s-a ţinut cont de ele”.
Liderul PSD a susţinut că în primă fază proiectul de lege a fost produs ”exclusiv la cabinetul premierului Bolojan”, iar ministerele care au adus adăugiri au lucrat pe acel draft, plecat de la cabinetul prim-ministrului.
”Pare că există un orgoliu din acesta de a se rezolva această problemă, mai mare decât dorinţa românilor de a o rezolva şi de a avea o lege, de a face ordine din acest punct de vedere”, a afirmat Grindeanu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.