Parlamentului European a votat cu largă majoritate, 448 voturi „pentru”, 45 „împotrivă” şi 43 abţineri, rezoluţia iniţiată de eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan prin care solicită Consiliului European şi Comisiei Europene începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul acestui an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rezoluţia a fost adoptată la propunerea grupului PPE din Parlamentul European, în urma unei iniţiative a deputatului european Siegfried Mureşan (PPE / PNL), preşedinte al Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Republica Moldova, arată un comunicat de presă.

„Cetăţenii Republicii Moldova îşi doresc să trăiască, la fel ca noi, în libertate şi în democraţie. Iar noi vrem să le transmitem foarte clar: într-o zi, Republica Moldova va fi membru al Uniunii Europene şi cetăţenii săi vor avea exact aceleaşi drepturi şi oportunităţi ca toţi cetăţenii din celelalte state membre ale Uniunii Europene. Şi, de aceea, prin această rezoluţie, noi, Parlamentul European, cerem începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului”, a declarat Siegfried Mureşan, potrivit sursei citate.

În rezoluţie, deputaţii europeni mai cer, totodată, creşterea sprijinului financiar şi tehnic pe care Uniunea Europeană îl oferă Republicii Moldova pentru gestionarea provocărilor legate de războiul din Ucraina şi continuarea integrării europene. 

Astfel, în urma propunerii lui Siegfried Mureşan, rezoluţia solicită relocarea către Republica Moldova a fondurilor programate iniţial pentru Ucraina în bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2024 - 2027. Aceste fonduri vor deveni disponibile după ce UE va adopta un nou instrument financiar special dedicat Ucrainei. Suma ce ar putea fi relocată este estimată la 600 de milioane de euro. 


„Republica Moldova este, după Ucraina, ţara cea mai puternic afectată de consecinţele războiului din Ucraina. Cu toate acestea, autorităţile de la Chişinău au realizat progrese impresionante în reformarea statului şi apropierea de Uniunea Europeană. De aceea, trebuie să creştem cât mai mult sprijinul pe care îl oferim autorităţilor şi cetăţenilor Republicii Moldova”, a mai spus Mureşan. 

Printre măsurile solicitate în rezoluţia votată, joi, de către Parlamentul European se mai numără liberalizarea permanentă a comerţului dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova, precum şi integrarea graduală a Moldovei în Piaţa Unică Europeană înainte de finalizarea negocierilor de aderare.

„Prin aceste două măsuri, vrem să ne asigurăm că oamenii din Republica Moldova vor resimţi cât mai mult şi cât mai repede beneficiile integrării europene, înainte de aderarea propriu-zisă la Uniunea Europeană. Vrem să le oferim acces neîngrădit la piaţa europeană, cea mai mare piaţă din lume. Vrem, totodată, ca mai mulţi investitori europeni să vină în Republica Moldova şi să genereze noi locuri de muncă.  Integrarea graduală în piaţa muncii va aduce, de asemenea, standarde ridicate de calitate a produselor din Republica Moldova, la fel ca cele pe care le avem acum în Uniunea Europeană”, a concluzionat europarlamentarul PNL, conform sursei menţionate. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.