Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că fondul de relansare economică de 750 de miliarde de euro propus de Comisia Europeană este ”un program fundamental, care va avea efecte extrem de benefice pentru economiile europene, pentru nivelul de trai, pentru nivelul de ocupare al mânii de lucru din fiecare ţară”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ieri, CE a anunţat un proiect foarte serios, extrem de important pentru întreaga Europă şi cu atât mai important pentru România. Este vorba despre construcţia a ceea ce este numit la nivel european «Recovery  Found», adică punerea la dispoziţie a statelor membre – ca urmare a unui credit luat la nivel european – a unei sume suplimentare faţă de cele 1.100 de miliarde de euro din bugetul pentru 2021 – 2027, o sumă de 750 de miliarde de euro, carem în propunerea CE, 500 de miliarde de euro urmează să fie acordate ca şi granturi, iar 250 miliarde sub formă de împrumuturi. Această decizie a fost luată la nivel european, după o dezbatere extrem de serioasă în care au existat două puncte de vedere care puţini sperau că pot fi conciliate”, a afirmat, joi, premierul Ludovic Orban, într-o conferinţă de rpesă.

Orban a precizat că acest fond propus de CE este ”fundamental”.

”Suntem în faţa unui progam de susţinere economică, a relansării economice la nivel european, fundamental care va avea efecte extrem de benefice pentru economiile europene, pentru nivelul de trai, pentru nivelul de ocupare al mânii de lucru din fiecare ţară, decizii pe care le salutăm şi, în mod evident, le susţinem pentru adoptare în structurile decizionare la nivel european”, a mai afirmat premierul.

Preşedinta Comiei Eurpene (CE) Ursula von der Leyen dezvăluie miercuri un fond de relansare economică - în valoare de 750 de miliarde de euro -, un plan excepţional de ajutorare, foarte aşteptat de către state membre UE afectate de pandemia covid-19.

Din cele 750 de miliarde de euro, 173 de miliarde de euro urmează să fie deblocate Italiei (82 de miliarde de euro reprezentând ajutoare directe şi 81 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi). Spaniei urmează să i se orefe 140 de miliarde de euro (77 de miliarde de euro subvenţii şi 63 de miliarde de euro  împrumuturi).

România va primi 33 de miliarde de euro.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.