Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, marţi, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, că ţara noastră este un contributor la securitatea transatlantică, dar şi la securitatea flancului estic. El a adăugat că a remarcat un progres în legătură cu parteneriatul cu Statele Unite ale Americii şi a precizat că şi-ar dori o prezenţă economică mai importantă a companiilor americane în ţara noastră.
"În ceea ce priveşte securitatea, în acţiunile noastre din acest an am încercat să consolidăm rolul nostru în interiorul formatelor multilaterale de securitate în care suntem parte. Şi mesajul este că România este un contributor la securitatea transatlantică, contributor la securitatea flancului estic şi a regiunii mai restrânse în care ne găsim. O prezenţă importantă şi aş spune ambiţioasă în formatele multilaterale din care suntem parte, am avut summitul B9 la Bucureşti, cu participarea secretarului general NATO, cu participarea Statelor Unite, a Ucrainei şi o declaraţie a summit-ului importantă în perspectiva summit-ului NATO de la Ankara. Suntem parte din acest nou format al flancului estic în interiorul Uniunii Europene, formatul Helsinki. Am participat la Board of Peace. Participăm în mod activ la Coaliţia de Voinţă", a afirmat Nicuşor Dan.
El a precizat că parteneriatul cu SUA este foarte important pentru ţara noastră.
"Parteneriatul cu Statele Unite, foarte important pentru România. Aici, în opinia mea, am progresat şi ne dorim, dincolo de parteneriatul de securitate care progresează, ne dorim o prezenţă economică mai importantă a companiilor americane în România. Ne concentrăm în acest climat de securitate pe parteneriate bilaterale, cu componentă de apărare, care să consolideze securitatea pe care ne-o dau participarea în formate multilaterale", a mai transmis preşedintele României.
Nicuşor Dan s-a referit în discursul său şi la ameninţările hibride.
"Pe ameninţări hibride, atât partea mai cinetică, cât şi partea, să-i spunem, cyber şi dezinformare, progrese mai mari sau mai mici, dar aceste chestiuni trebuie să fie parte din preocupările noastre în continuare", a afirmat Nicuşor Dan.
