Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că Guvernul a avut un obiectiv pe termen scurt, să rezolve problema deficitului, şi aici a făcut nişte mişcări substanţiale, iar cum a făcut-o, dacă se putea altfel, e o dezbatere pe care putem să o avem în societate, adăugând că nu vrea să intre foarte mult în dezbaterea asta, pentru că nu vrea să amplifice şi mai mult această discuţie.
”Guvernul ăsta a avut nişte obiective. Şi-a propus multe, evident. Ai un program de guvernare complet, cu capitole, cu secţiuni, dar el a avut un obiectiv, cumva, pe termen scurt, să rezolve problema deficitului, şi aici a făcut nişte mişcări substanţiale. Cum a făcut-o, dacă se putea altfel, e o dezbatere pe care putem să o avem în societate. Eu nu vreau să intru foarte mult în dezbaterea asta, pentru că nu vreau să amplific şi mai mult această discuţie”, a spus preşedintele Nicuşor Dan.
El a precizat, despre măsurile luate de Executiv, că este ”o bucăţică foarte importantă, pentru că dacă cumva problema asta nu era rezolvată, puteam să fim downgradaţi, să plece şi mai mulţi bani din ţară, eventual să vină FMI-ul”. Întrebat dacă suntem în afară riscului cu FMI-ul, Nicuşor Dan a spus:
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
”În momentul ăsta, da. În momentul ăsta, România e stabilă, predictibilă pe termen mediu şi după aceea, evident, suntem toţi foarte optimişti pentru perioada imediat după. Deci eu cred că ne-am îndepărtat de o zonă periculoasă şi asta înseamnă că guvernarea şi-a atins acest obiectiv. Din nou, cum, se putea altfel, e o dezbatere”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.