Preşedintele Nicuşor Dan spune că există discuţii tehnice privind intrarea României în Visa Waiver, el arătând că a încercat să nu amestece toate subiectele relaţiei bilaterale, considerând că în acest moment chestiunea prezenţei trupelor americane în Europa este cea mai importantă pentru România. El a mai spus, despre alegerile din SUA, că intervenţiile noastre nu au avut vreo influenţă ideologică sau vreun partizanat faţă de politica internă americană.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat dacă s-au mai făcut paşi concreţi în privinţa includerii României în Visa Waiver.
"Discuţii tehnice există, dar am încercat să nu amestecăm toate subiectele relaţiei bilaterale, considerând că în acest moment chestiunea prezenţei trupelor americane în Europa este cea mai importantă pentru România", a răspuns şeful statului.
El s-a referit şi la parteneriatul cu SUA, în contextul rezultatelor alegerilor din State.
"Fără îndoială, toate interacţiunile noastre cu administraţia americană, cu congresul, nu au avut vreo influenţă ideologică sau vreun partizanat faţă de politica internă americană. Am încercat să explicăm interlocutorilor, la toate nivelurile de discuţii, avantajele acestui parteneriat pentru România şi pentru Statele Unite. De exemplu, aduc aminte, în urmă cu o lună şi jumătate, la baza Mihail Kogălniceanu a fost o delegaţie a Congresului în care au fost doi congresmeni, unul republican, unul democrat", a menţionat şeful statului.



























