Primarul generalal Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă, miercuri, că nu este oportun în acest oment să se majoreze în acest moment salariile primarilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

”Dacă trebuiau sau nu mărite salariile, eu consider că nu e oportun pentru acest moment” a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Nicuşor Dan.  

Acesta a apreciat, însă, că ”avem o problemă în administraţia publică locală în sensul că legea salarizării unitare limitează salariile pe care le pot avea diferite tipuri de funcţionari cu salariul viceprimarului”.  

”În felul ăsta, pe poziţiile de director, dacă pentru poziţiile de execuţie, în opinia mea, salariile din interiorul autorităţilor locale sunt mai bune decât cele din privat şi poate nemeritat, în ceea ce priveşte salariile poziţiilor de director, ele sunt mult mai mici decât în piaţă”, a adăugat primarul.  

Acesta a precizeză că directorii – care câştigă mult mai bine în privat – nu vor alege administraţia.  

”Primăria municipiului Bucureşti suntem o primărie care avem un buget de 4 miliarde de lei pe an. Nu o să-ţi vină un director de investiţii, care câştigă în privat 5-6.000 de euro, nu o să-ţi vină pe un salariu de 2.500 de euro. Şi atunci pe poziţia asta şi pe încă cinci, şase, zece poziţii importante pe care tu ai vrea să aduci din piaţă ce este mai bun, nu o să reuşeşti niciodată. E un lucru pe care ar trebui să îl avem în vedere când vorbim de legea salarizării unitare”, a adăugat primarul general.  

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, majorarea salariilor pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene, cu 168 de voturi pentru, 79 de voturi împotrivă şi 4 abţineri, eliminând din forma de la Senat majorarea pentru ceilalţi demnitari.  

USR, prin vocea lui Alin Gabriel Apostol, a anunţat că va ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.