Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă afirmă, în cadrul vizitei oficiale efectuate în Republica Moldova, că ţara noastră va asigura tot sprijinul necesar pentru a face posibilă aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pentru întărirea rezilienţei sale, pentru transpunerea eficientă a acquis-ului comunitar în legislaţia Republicii Moldova, dar şi pentru realizarea oricăror reforme necesare modernizării statului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am revenit, astăzi, în capitala Republicii Moldova, chiar în prima vizită oficială pe care am făcut-o după preluarea mandatului de preşedinte al Senatului. M-am întâlnit cu preşedintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, cu premierul Dorin Recean, dar şi cu preşedintele Parlamentului, Igor Grosu. Statele noastre au dezvoltat o relaţie solidă pe care îmi doresc să o continuăm, pe mai departe, în slujba cetăţenilor noştri”, a scris preşedintele PNL pe Facebook.

Preşedintele Senatului spune: ”Vom asigura tot sprijinul necesar pentru a face posibilă aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pentru întărirea rezilienţei sale, pentru transpunerea eficientă a acquis-ului comunitar în legislaţia Republicii Moldova, dar şi pentru realizarea oricăror reforme necesare modernizării statului”.

”Am reuşit să depăşim împreună o perioadă deosebit de grea marcată de crize suprapuse – energetică, economică şi cu ameninţări la adresa stabilităţii Republicii Moldova. Am luat în mod hotărât măsuri esenţiale, precum o serie de acţiuni în plan politico-diplomatic pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova, lansarea Acordului privind sprijinul financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro, sprijinul bugetar direct de 10 milioane euro, asistenţă materială în valoare de milioane de euro (inclusiv carburanţi), măsuri legislative urgente pentru a facilita furnizarea de energie electrică, precum şi numeroase acţiuni la nivelul ministerelor de linie”, precizează Ciucă.

Preşedintele Senatului menţionează că ţara noastră a luat măsuri complexe cu scopul de a reduce timpii de aşteptare pentru tranzitul comercial şi de persoane.

Vom continua să folosim toate pârghiile, inclusiv cele oferite de diplomaţia parlamentară, pentru a ne asigura că eforturilor asidue ale Republicii Moldova sunt în mod corespunzător prezentate şi cunoscute în capitatele europene. Atât eu, cât şi instituţia Senatului României vom oferi tot suportul necesar pentru îndeplinirea obiectivelor Republicii Moldova”, spune preşedintele PNL.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.