Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a avut joi, la Praga, o întrevedere cu premierul Republicii Cehe, Petr Fiala, el afirmând că cele două ţări vor da pe 9 iunie testul alegerilor europarlamentare şi că acesta este momentul în care forţele democratice trebuie să afirme cu tărie angajamentul faţă de valorile occidentale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”M-am văzut la Praga cu premierul Republicii Cehe, Petr Fiala, pe care l-am vizitat la sediul Guvernului. Am discutat despre întărirea cooperării dintre cele două state şi modalităţi prin care putem face faţă complicaţiilor geopolitice şi economice care afectează întreg continentul”, se arată în postarea preşedintelui Senatului.
 
Nicolae Ciucă arată că în asemenea perioade, este foarte importantă solidaritatea între statele partenere în cadrul Uniunii Europene, pentru că doar împreună avem forţa de a depăşi cele mai dificile provocări.
 
”Ţările noastre vor da pe 9 iunie testul alegerilor europarlamentare. Premierul ceh şi cu mine apreciem că acesta este momentul în care forţele democratice trebuie să afirme cu tărie angajamentul faţă de valorile occidentale”, a spus Ciucă.
 
”I-am mulţumit, de asemenea, pentru sprijinul pe care ţara sa îl acordă României în favoarea admiterii noastre depline în Spaţiul Schengen şi în cadrul procesului de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD)”  a mai afirmat preşedintele Senatului. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.