Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a participat marţi la al doilea Summit parlamentar al Platformei Internaţionale ”Crimeea”, ţinut la Praga, în cadrul căruia a transmis că România continuă să susţină viitorul Ucrainei în structurile europene şi euro-atlantice, acesta fiind pentru ţara vecină, dar şi pentru Republica Moldova şi Georgia, unica soluţie pe termen lung pentru libertate, democraţie şi bunăstare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Am participat la al doilea summit parlamentar al Platformei Internaţionale ”Crimeea”, ţinut la Praga, unde a fost adoptată o declaraţie comună de susţinere a Ucrainei şi de sprijinire a ţării în lupta pentru eliberarea întregului său teritoriu de sub ocupaţia rusă. Larga prezenţă internaţională şi poziţiile oficiale exprimate la acest summit sunt un indicator al continuităţii unităţii lumii libere în faţa agresiunii Moscovei”, a transmis preşedintele Senatului. Nicolae Ciucă arată că în alocuţiunea sa, a apreciat întărirea prezenţei NATO pe Flancul Estic şi creşterea importanţei regiunii Mării Negre în strategiile marilor puteri. ”Am arătat rolul esenţial pe care România îl are ca pilon de securitate în această zonă, fiind una dintre ţările care sprijină Ucraina pe multiple planuri. Încă din prima zi a invaziei ruse, ţara noastră a susţinut integritatea teritorială a Ucrainei, a facilitat exporturile de cereale şi a găzduit refugiaţii dislocaţi de tăvălugul războiului”, a afirmat liderul PNL. ”Continuăm să susţinem viitorul Ucrainei în structurile europene şi euro-atlantice, acesta fiind - pentru ţara vecină, dar şi pentru Republica Moldova şi Georgia - unica soluţie pe termen lung pentru libertate, democraţie şi bunăstare”, a mai spus Nicolae Ciucă în discurs.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.