Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, în cadrul adunării solemne dedicate aniversării a 100 de ani de la adoptarea Constituţiei României Întregite din 1923, că Constituţia din 1923 trebuie analizată şi înţeleasă ca parte componentă a procesului de transformare a naţiunii române într-o societate democratică funcţională şi parte integrantă a societăţi europene occidentale şi a fost un succes pentru că a biruit timpul iar valorile sale s-au perpetuat, au fost preluate în cele din urmă în practica instituţională şi s-au dezvoltat până în prezent şi se vor dezvolta mult timp de acum înainte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sunt onorat să particip alături de dumneavoastră la acest eveniment special, pentru a sărbători împreună 100 de ani de la adoptarea Constituţiei din 1923, Constituţia României Întregite. Aşa cum spunea marele nostru om de cultură, Dimitrie Gusti, o Constituţie este pentru stat ceea ce este conştiinta pentru sufletul omenesc. Astfel, o Constituţie este conştiinţa naţională codificată. Timp de 100 de ani, România a cunoscut renaşterea politică, socială şi economică a regimului democratic, precum şi degradarea şi căderea acestuia. În acest context istoric, sărbătorim astăzi ceva mult mai important decât centenarul primei Constituţii a României întregite. Sărbătorim, de fapt, cele mai importante valori liberale democratice ale naţiunii române, care au supravieţuit în ultimul veac tuturor experienţelor autoritare şi totalitare”, a spus premierul Nicolae Ciucă în discurs.

Şeful Executivului a arătat că ”Constituţia din 1923 trebuie analizată şi înţeleasă ca parte componentă a procesului de transformare a naţiunii române într-o societate democratică funcţională şi parte integrantă a societăţi europene occidentale”.

”Această transformare democratică este marea opera politică a liberalismului, pe care noi toţi avem obligaţia să o ducem mai departe şi să o definitivăm de o manieră ireversibilă. Constituţia din 1923 este un moment unic în tot acest proces continuu de modernizare politică, socială, economică şi culturală a României, ca stat naţiune. Nu a marcat nici începutul, nici sfârşitul acestui proces. A fost, însă, un excelent moment de revelaţie politică şi intelectuală, când statul român naţional, unitar şi indivizibil a fost constituit pe baze democratice, de inspiraţie europeană, având ca premisă marele principiu juridic şi politic al autodeterminării popoarelor”, a spus el.

Ciucă a precizat că ”procesul de modernizare s-a cristalizat odată cu formarea statului român în 1859, prin Unirea Principatelor şi a continuat apoi cu Marea Unire de la 1918”.

”Ulterior, sub presiunea factorilor istorici şi ideologici, modernizarea societăţii româneşti a fost brutal întreruptă de succesiunea regimurilor autoritare şi totalitare care au început în 1938 şi au sfârşit în Decembrie 1989. După căderea regimului comunist, România a revenit în marea familie europeană şi a reînceput un amplu proiect de integrare în spaţiul politic şi economic transatlantic. La începutul anilor 1990 am adoptat o nouă constituţie, ale cărei valori şi idealuri democratice îşi au originea şi în Constituţia din 1923, aşa cum Constituţia din 1923 completa şi dezvolta Constituţia din 1866”, a spus premierul.

Ciucă a subliniat că ”suntem acum într-un moment în care putem să împlinim opera istorică a liberalismului politic prin transformarea radicală a României”. ”Aceasta este misiunea noastră şi trebuie să învăţăm din experienţele marilor oameni de stat care au făurit România Mare. Acum 100 de ani, statul român reîntregit a avut nevoie de o decizie politică fermă şi de o haină constituţională europeană, modernă, liberală pentru a se desăvârşi ca stat naţional unitar. Aşa cum spunea Ion I. C. Brătianu, era nevoie de o Constituţie „izvorâtă din nevoile reale ale noului statut român”. Acum, după 100 de ani, avem nevoie de toate resursele politice, economice şi intelectuale ale ţării pentru a face saltul înainte, pentru a arde etapele pierdute şi pentru a definitiva de o manieră ireversibilă procesul de modernizare a societăţii româneşti ca societate europeană. Datorăm înaintaşilor noştri finalizarea marii opere politice a acestei naţiuni”, a arătat şeful Executivului.

El a continuat: ”Am putea discuta foarte multe despre importanţa practică şi simbolică a Constituţiei din 1923. Mă voi rezuma la a enunţa acele prevederi care au reprezentat şi reprezintă zestrea cea mai de preţ a constituţionalismului românesc interbelic, zestre care s-a transmis în timp şi pe care trebuie să o îmbogăţim necontenit prin acţiunile şi deciziile noastre de zi cu zi. Constituţia din 1923 a consacrat la nivel de normă fundamentală votul universal pentru alegerea reprezentanţilor naţiunii, premisa democratică a oricărei societăţi liberale. A stabilit în premieră obligaţia pentru legiuitor de a prevedea dreptul de vot şi de a fi ales pentru femei, respectiv egalitatea deplină între bărbaţi şi femei cu privire la drepturile civile. A stabilit egalitatea în drepturi a tuturor românilor, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie”. Potrivit premierului, ”totodată, Legea fundamentală din 1923 a stabilit controlul de constituţionalitate al legilor prin Curtea de Casaţie şi Justiţie, un aspect esenţial pentru orice stat de drept în care puterea este limitată prin drept”.

”Nu în ultimul rând, a întărit independenţa şi rolul justiţiei prin stabilirea inamovibilităţii judecătorilor şi a pus sub control judecătoresc actele nelegale ale autorităţilor administraţiei publice”, a spus el.

”Dar cea mai importantă prevedere, atât în plan practic, pentru contextul istoric de atunci, cât şi în plan simbolic, pentru viitorul naţiunii, a fost prevederea din art. 1, care a stabilit că România este stat naţional, unitar şi indivizibil. Toate aceste norme, instituţii şi reguli constituţionale au contribuit la consolidarea democratică a statului şi au asigurat zestrea constituţională democratică a naţiunii române, precum şi memoria constituţionalismului liberal de factură europeană. Aceste valori au fost integrate la nivelul societăţii şi nu au putut fi eliminate de regimurile autoritare şi totalitare care au blocat dezvoltarea României timp de jumătate de secol”, a arătat Nicolae Ciucă.

Ciucă a mai afirmat că ”Constituţia din 1923 a fost un succes pentru că a biruit timpul”.

”Valorile sale s-au perpetuat, au fost preluate în cele din urmă în practica instituţională şi s-au dezvoltat până în prezent şi se vor dezvolta mult timp de acum înainte. Împreună cu Legea fundamentală din 1866 a Vechiului Regat şi cu Legea fundamentală din 1991 a noului regim postcomunist, Constituţia din 1923 a României întregite face parte din patrimoniul constituţional democratic al statului român şi a asigurat premisele modernizării şi democratizării naţiunii române. Suntem datori să îi păstrăm valorile şi suntem obligaţi moral să definitivăm marea operă politică a liberalismului, care a fost, este şi va fi dezvoltarea accelerată a României ca parte integrantă a societăţii democratice occidentale. Aceasta este moştenirea lăsată de înaintaşii noştri şi promisiunea noastră pentru viitor”, a mai arătat Ciucă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.