Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, anunţă că a depus luni o coroană de flori la troiţa de la Dobroutov, în Republica Cehă, ridicată în cinstea militarilor români care şi-au dat viaţa pentru eliberarea Cehoslovaciei în ultima parte a celui de-Al Doilea Război Mondial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

 

”Astăzi am depus o coroană de flori la troiţa de la Dobroutov, în Republica Cehă, ridicată în cinstea militarilor români care şi-au dat viaţa pentru eliberarea Cehoslovaciei în ultima parte a celui de-Al Doilea Război Mondial. Datoria noastră de suflet este să nu-i uităm niciodată pe eroii Armatei României care au căzut pe frontul de vest”, transmite Nicolae Ciucă.

Preşedintele Senatului arată că ”militarii noştri au eliberat Transilvania de Nord şi au continuat să lupte în Ungaria, Austria şi Cehoslovacia până la victoria finală”, iar ”dragostea lor faţă de patrie a fost demonstrată de sacrificiul lor, al celor care şi-au îndeplinit misiunile cu onoare şi devotament”.

”Armata Română a luptat pe frontul de vest până pe 9 mai 1945, suferind pierderi totale de aproape 170.000 militari (morţi, răniţi şi dispăruţi). Glorie eternă militarilor români!”, scerie preşedintele PNL, preşedintele Senatului, Nicolae Ionel Ciucă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.