Deputatul PNL Alexandru Muraru a declarat, miercuri, la emisiunea Talk News de la Profit TV, că modul în care a acţionat Jandarmeria la protestul de la Parlament arată că strategia acestei instituţii a dat greş, iar opinia publică aşteaptă sancţiuni. Parlamentarul PNL vrea să schimbe regulamentul Camerelor şi spune să va propune modificarea legii partidelor politice, astfel încât partidele extremiste să fie scoase mai uşor în afara legii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Muraru a spus că ştie faptul că Jandarmeria are o imagine negativă, după episodul 10 August.

”Pot să înţeleg că Jandarmeria nu a vrut să tensioneze situaţia şi să recurgă la violenţă dar în acelaşi timp pot să mă întreb de ce avem Jandarmerie dacă ei stau în faţa Parlamentului şi le permit manifestanţilor să intre în curtea Parlamentului şi să se apropie de clădire”, a spus Alenxadru Muraru, despre protestul de la Parlament, de marţi, în urma căruia manifestanţii au pătruns în curtea Parlamentului şi au vandalizat mai mulţe maşini ale oficialelor.

Muraru a arătat că ”numărul protestatarilor era redus, nu erau zeci de mii”. 

”Am înţeles, potrivit estimărilor, că au fost o mie de protestatari. Eu nu am văzut nicio demisie, până la această oră, eu ştiu că atunci când o instituţie greşeşte, eu ştiu că opinia publică aşteaptă sancţiuni, aşteaptă demisii. Nu am văzut nici măcar o investigaţie de proporţie, lansată pentru a vedea cine au fost responsabilii care au permis şi care a fost strategia Jandarmeriei care a dat greş, pentru că, în definitiv, orice strategie a făcut Jandarmeria, a dat greş, este o concluzie care nu are nevoie de o argumentaţie ştiinţifică”, a explicat deputatul PNL. 

Alexandru Muraru a mai afirmat că este nevoie de modificări la regulamentul Camerelor Parlamentului, după modul în care se manifestă partidul AUR în Parlament. 

”Un partid extremist a penetrat Parlamentul României cu mijloace mult mai complexe şi diversificate decât o făcea Partidul România Mare în anii 90. Trebuie să ne adaptăm”, a afirmat liberalul, menţionând că va propune o modificare la legea partidelor politice, pentru a scoate mai uşor în afara legii astfel de partide.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.