Ministrul interimar al apărării, Radu Miruţă, a declarat despre creşterea vârstei de pensionare în sistemul de apărare că s-au analizat nişte scenarii, dar guvernul acum, fiind interimar, nu mai poate lua decizii. El a dat asigurări că nu se schimbă modul în care se calculează pensia pensionarilor militari.
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a fost întrebat la TVR INFO despre proiectul de lege privind creşterea vârstei de pensionare în structurile de forţă ale statului.
Radu Miruţă a precizat că s-a făcut un grup de lucru la Ministerul Afacerilor Interne.
"S-au analizat nişte scenarii, dar guvernul acum, fiind un guvern interimar, nu mai poate lua o astfel de decizie, în interiorul guvernului. Am plecat de la nişte principii. Nu se schimbă modul în care se calculează pensia pensionarilor militari, că asta era o temere şi ne-am împotrivit şi asta nu era nici măcar în forma lucrată până în momentul respectiv", a spus ministrul.
El a mai arătat că la Ministerul Apărării, formele discutate nu erau unele care să producă consecinţe majore, pentru că vârsta de pensionare la Ministerul Apărării era în medie cam cu 5 ani, 4 ani şi jumătate, peste pragul minim, deci MApN nu se pensiona la pragul minim permis în lege.
"Am mai urmărit un principiu, că dacă se adună nişte bani din aplicarea unei vârste de pensionare mai ridicate, parte din banii aceia să îi economisim la Ministerul Apărării, pentru a corecta nedreptatea făcută pensionarilor militari în 2017", a mai spus Miruţă.
